Autor Lumi Mareș
Îmi apar în news-feed tot felul de chestii legate de halloween/helăuin/hell win win, și tot așa… Nu contest latura comercială, în sine, și nici nu-i compătimesc pe cei care au copii și cheltuie pentru un moft aflat în trend, nu e treaba mea (liber la hate, je m’en fou). Știu, fiecare vrea să fie „mai cu moț”, și nu dezvolt. Și totuși, am o poveste de înșirat. Nu știu cum să fentez sintagma „pe vremea mea”, că ar suna de kkt, așa că scriu fix ce gândesc. Nu mai dezvolt ce însemna, pentru fiecare, încununarea toamnei supreme, adică adunarea tuturor roadelor de pe câmp, dar dovlecii – chiar de erau printre ultimii – aveau locul lor, de cinste.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Îngerii mei au lucrat toată viața în trei schimburi, la Colibași. Iar atunci când ei intrau schimbul 3 (de la 21.45 până la 8.00 a doua zi), era haloimăs și circotecă în juma’de sat (nu din vina meaaaa! 😂😂😂). Pentru că – într-o astfel de perioadă – se găseau Dan al Milicichii (Dumnezeu să-l odihnească!) – fostul meu coleg cu care mâncam din același cenac (castron) și vecinul din spatele casei, ori Marius Marinescu (mai puțin, că avea părinți stricți), Doru’al Tuții, Aurel a’ lu’ Fleașcă ori Neluță Fieraru’ (toți ăștia fiind leatul meu, că eram singura fată „pe zonă”) să scobească un dovleac, să-i înfigă o lumânare-n crăpătură (ce găseau prin casă, mda, că nu existau pastiluțe și candeluțe ca acuma), apoi să se țină „de șase” unul pe altul, până săreau gardul și-mi plasau „monstruozitatea” pe pervazul camerei unde dormeam. Aveam un somn greu, mda, puteai trece tancul, mig-ul peste mine, și toți știau.
