N-am să…
N-am să-mi mai fac niciodată cinci găuri într-o ureche, cu acul înroșit în foc, n-am să-mi mai pun lămâie-n ochi, să mi se facă albaștri (sau măcar verzi), n-am să mai mănânc dulceață de nuci combinată cu Brifcor rece și n-am să mă mai duc în Piața Universității ca să strig „Jos Iliescu!”.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
N-am să mă mai țin niciodată de mână cu Cristi și cu Cristina, n-am să mai pun limba pe fluturi, iar licuricii nu mă vor mai găsi.
N-am să mai fiu niciodată prietenă cu Moți și nici n-am s-o mai văd în carne și oase. E vie, bine stabilită în viața ei, dar pentru mine nu mai există.
N-am să mai merg cu Pompilică pe câmpul de floarea-soarelui, n-am să mai sun la nicio sonerie de pe strada Teodosie Rudeanu, n-am să mai stau lipită (în formă de stea) cu spatele de acoperișul casei, n-am să mai ling țurțuri cu Samuel Goldman, n-am să mai cânt niciodată „Suntem pionierii patriei”, n-am să mai mănânc niciodată„ buldănej” făcuți de madam Feri și nici prăjitură Flodni de la doamna Goldman, n-am să mă mai întorc de la școală cu Horia de mânuță, n-am să-l mai pot ține în brațe pe frate-miu și nici n-am să-l mai pot arunca din salcâm direct pe duna din puf de rață de la străbunica Marișka…
N-am să mai fac piruete cu rolele și nici podul de sus (mă ține, al dracu de dureros, spatele!), n-am să mai sar din salcie în apa Herăstrăului cu chiote ca la nuntă, fericită și fără nicio grijă și nici în Lacul Mor(ț)ii n-am să mai înot, până la mijlocul lui, apoi să plutesc în derivă, pe spate, cu ochii în inima cerului. N-am să mai cânt niciodată în corul de fete Juventus Carmen, pe scena Ateneului Român, nici măcar când nu e nimeni în sală.
