E un text mai vechi scris de profesorul universitar Doru Pop în Adevărul, dar tot atât de dureros și de real. Citiți-l! Sau recitiți-l!
„Resetarea“ societății în care trăim nu este posibilă pentru că pur și simplu nu există resursele umane pentru a o realiza. Marea problemă a României contemporane este golirea demografică. Catastrofa noastră este una biologică, ceea ce produce cumplite efecte politice. Așteptând această resetare, demonstrăm că suntem o comunitate care așteaptă minuni din nimic.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Pare o constatare cinică, dar e o tristă realitate: România nu are oameni, nu are fondul genetic pentru a fi altceva decât ceea ce este acum. De trei ori România a fost secătuită de cele mai bune resurse umane ale sale. Oameni de calitate, bărbați curajoși și femei inteligente, cetățeni bine educați și intelectuali formați de-a lungul câtorva generații au fost uciși sau au fugit din acestă țară. Am asistat nepăsători la decimarea biologică a celor mai buni dintre noi.
Al Doilea Război Mondial
Aș vrea să atrag atenția asupra efectelor negative ale acestei schimbări demografice pentru istoria recentă a națiunii noastre și asupra modului cum arată instituțiile publice și private de la noi. Pretutindeni vedem surogate de profesioniști publici, fantoșe de politicieni, profesori contrafăcuți, medici incompetenți. Peste tot întâlnim o lipsă cumplită de profesionalism și ne ciocnim de zidul competențelor false. De unde provin aceste defecte congenitale, extinse la nivel național? Din epuizarea demografică!
Prima golire demografică s-a produs la începtul secolui trecut și a fost o consecință nefastă a celor două războaie mondiale. În urma conflagrațiilor mondiale, România a pierdut, cumulat, aproape 10% din populație, mai ales de sex masculin. Conform estimărilor, în urma primului conflict global am pierdut peste 600.000 de oameni (civili și militari), iar în cel de-Al Doilea Război Mondial au murit peste 500.000 de oameni (civili și militari). La pierderile cumulate trebuie să adăugăm și victimele Holocaustului și pe cele ale pogromurilor rasiale, ceea ce înseamnă cel puțin încă 1,2 milioane de oameni.
Catastrofa demografică a continat și în România stalinistă. Urmând modelul sovietic, statul român a demarat un proces de epurare demografică pe criterii de clasă, orientându-se mai ales împotriva elitelor sociale și intelectuale. Astfel, conform evaluărilor din Raportul Tismăneanu, se pare că ar fi vorba de 350 de mii de victime – deși alți cercetători susțin că între 1948 și 1989 au fost ucise 1,2 milioane de persoane (direct sau indirect). Oricum încă 10% din cetățenii statului român au fost eliminați, și nu vorbim doar despre elita politică. A fost distrusă o întreagă pătură medie, inteligentă și valoroasă: săteni bogați, preoțimea educată, precum și o mare parte a intelectualității urbane (medici, avocați, jurnaliști).
Evreii și etnicii germani
La aceste victime politice se adaugă cumplita dispariție a unor etnii întregi, care are consecințe grave pe ansamblu. Pierderea irecuperabilă a cel puțin două etnii foarte importante pentru structura socială a statului român modern, evreii și etnicii germani, este incomensurabilă. În aceeași perioadă au plecat din România aproape jumătate de milion de evrei (conform statisticilor din 1947 erau peste 400 de mii de evrei în statul român), dar distrugerea este și mai mare, dacă ținem cont că în 1930 România Mare număra peste 750 de mii de etnici evrei, în timp ce astăzi mai există doar 6.000 de persoane care se declară de această etnie.
Evreimea românească a avut un rol de urbanizare, de racordare la valorile cosmopolite și de stimulare a vieții artistice, culturale și economice.
Să nu uităm nici că Nicolae Ceaușescu a primit jumătate de miliard de mărci pentru alți aproape 200 de mii de etnici germani, pe care i-a vândut ca pe niște bunuri de export. Numai că, tot conform recensământului din 1930, știm faptul că România avea peste 745 de mii de etnici germani. Astăzi mai sunt puțin peste 60.000. România a mai pierdut aproximativ 10% dintre cetățeni, dintre care mulți reprezentau o elită socială, modele publice de comportament. Faptul că, la două decenii după exodul acestei minorități, un etnic german a fost ales președintele României ne arată ce contribuție puteau să aibă un milion de germani în dezvoltarea națiunii române.
