Aseară am fost la teatru, invitată de o prietenă, la un spectacol muzical-coregrafic realizat de studenții anului III ai Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București.
Din lumea mea, așa cum e ea, cu rele și bune, cu sus și jos, cu plecări și niciodată întoarceri, am nimerit într-un vis mișcător, viu, colorat și plin de lumină. Aproape două ore am zburat printre stele și povești, în lumea de dincolo de mine.
Spectacolul „Cosmic Latte” este creat după ideea profesorului-coordonator Ștefan Lupu, actor și dansator.
Șase fete și șase băieți, foarte talentați, „vorbesc” într-un limbaj coregrafic și muzical despre relațiile interumane, despre iubire, trădare, moarte și fragilitatea vieții.
Ei sunt: Bianca Marinescu, Eduard Chimac, Ciprian Chiujdea, Vlad Crudu, Tony Macpela, Vlad Furtună, Catinca Hantiu, Iulia Lupașcu, , Ramona Niculae, Paula Pârvu, Antonia Scutaru, Mihnea Carjan.
I-am recunoscut pe doi dintre tinerii actori, Bianca Marinescu (Veta) și Vlad Furtună (Spiridon) care m-au impresionat în mod deosebit și în piesa „O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale, pe care o vizionasem recent.
Dansul este lumină, dansul arată cine ești și cum ești, dansul este comunicare, dansul e suflet. Un spectacol emoținant și sincer (pentru cei care știu să simtă iubirea!), o poveste cu mai multe povești care iau spectatorul de mână și-l aduc în universuri de exprimare artistică, îl fac să participe intens la tot ce se petrece pe scenă.



