Nu, aripile nu pleacă niciodată de la noi. Ele sunt smulse din rădăcină, pană cu pană, de făpturile egoiste care ne forțează să facem ce vor ele, pentru ele.
Și noi facem.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Din dragoste la început, nu ne dăm seama, din datorie (WTF?!), din simplu motiv că ne săturăm de reproșuri, pentru că ne obișnuim, apoi, fără aripi… Parcă n-am avut niciodată. Nu, e niciun sindrom Stockholm. Nu e nimic. E doar o trecere. Să nu te sperii, fată dragă!
Ne rămân niște cioturi care urlă. Vrem să zburăm, dar nu putem. Țopăim disperate (sau disperați) apoi obosim.
Alteori, sângerăm după iubire toată viața, nemaiștiind ce-am fost la început. Care început?
Totuși, aripile noastre nu mor niciodată! Ele au rădăcinile în plămâni. Când tragi aer, adânc, în piept, le simți? Ele sunt acolo! Și pot crește din nou, Mereu și mereu. Rădăcinile nu mor niciodată. 🙂
Există femei care au aripile smulse. Retezate. Pârjolite. Speriate. Au rămas cu niște „mânuțe” care se încăpățânează să fie acolo. Dau din ele, fâl-fâl, dar… nimic. Țopăie crezând că zboară. Dar nu se mai pot ridica de jos.
Mai demult, m-am urcat și eu pe cele mai înalte turnuri, visând albastru. Ca majoritatea dintre noi, nu?
Mi-am desfăcut aripile și chiar am plutit o vreme. Am zburaaaat, de nu m-am mai văzut! 🙂 Însă, am coborât. La timp!
Am crezut că ceea ce mi se spune e adevărat. Dar nu era! L-am ținut de mână pe el, visând ca o tembelă că vom merge împreună înainte. Dar n-am mers. S-a oprit în clipa când a trebuit să fie real. Să decidă. Și atunci m-am trezit. „Ia stai, domne, sunt dilie? Am uitat să mai fiu eu? Am uitat că viața e a mea?”
Și m-am gândit. Cum rar o fac. Am realizat că am pierdut un timp prețios cu persoane care nu meritau nimic de la mine, veri și primăveri, toamne prefăcute, joc dublu, ierni nesfârșite și o mare de gheață numai a mea și a lor. Am risipit secunde aurii cu indivizi și individe care nu meritau nici un zâmbet de la mine, iar eu le ofeream, gratis și cu bucurie, sufletul meu.
Așa că, draga mea prietenă, te știi tu! Nu te întoarce cu aripile vindecate la persoana care ți le-a smuls! Păstrează-le pentru tine! Vei avea nevoie de ele!
Dana Fodor Mateescu – Amintiri din alte vieți-
25 decembrie 2022
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, susține-mă, aici:
RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001
BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina
Doar dacă vrei!
Mulțumesc!
