Nu știu cum sunteți voi, copii, dar mie îmi place toamna la nebunie. Cu diminețile ei deșuchiate, descheiate la toți nasturii, mincinoase, dar limpezi. Cu amiezile, ca niște cuptoare de pâine, cu aromele ei de struguri-căpșunică, cu nuci verzi încă, prune și mere crocante, cu serile ei iubite, dezvelite și de-a dreptul erotice.
Apoi culorile ei! Niciun anotimp nu e mai împodobit decât toamna! Niciunul nu s-a parfumat la subsuori ca minunata asta de toamnă.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Și ce buze are! Ce ochi, ah, și ce plete!
Depresii? Ploi? Îmi plac toate. Și ce dacă pleacă păsările? Se întorc. Și ce dacă bate vântul ca turbatul? Scutură și el pomii, mătură praful, șterge gândurile rele.
Când cade nebuna asta în viața mea, am ferestrele deschise și-mi bubuie toate ușile. Intră frunzele și furtunile în casă. În buzunarul de la piept am două poezii, un cântec cu ochii verzi, opt stele, un melc (Marcel. E prin casă, nu-l mai găsesc!) trei greieri și-o bufniță din fier.
