Citesc cu tristețe pe rețelele de socializare, pe bloguri și prin presa online că va fi din ce în ce mai greu de trăit în România, că va fi din ce în ce mai grețos și mai sufocant aici, că toate se vor scumpi, că mâncăm mizerii, că suntem din ce în ce mai bolnavi, ca nație… Dar să nu confundăm țara cu politicienii ei limitați! Țara e una, ei sunt vremelnici, vorba unei bune prietene, fostă colegă de facultate.
Lumea este din ce în ce mai panicată, din ce în ce mai confuză. Avem tehnică de ultimă generație, dar ne purtăm ca niște primitivi… Nu toți. Dar destui. Nu citim. Nu înțelegem. Suntem ușor de manipulat. Hăăis! Cea! Dieee, gloabă! Brrrr!
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Mulți au plecat deja din țară și încă vor mai pleca. Vor părăsi definitiv locul în care s-au născut și au crescut. Unde pleacă? Oriunde!
Deseori, toate astea îmi stârnesc și mie o poftă teribilă să-mi fac catrafusele și să mă îndrept unde-a-nțărcat dracu` iapa. Sau invers!
Dacă m-ar întreba cineva, repede, dacă aș pleca din țară definitiv, aș zice că, da. Mi-aș lua copilul în dinți, ca leoaicele, și m-aș duce. Fără să mă mai uit înapoi! De ce m-aș uita? Să văd ce? Pe cine?
Uneori, aici mi se pare totul străin. Pământul pe care calc îmi fuge de sub tălpi. România mea, altădată lăptoasă, plină de holde, petrol și păduri, acum e sărăcită, moare în chinuri. Lent. Uscată. O văd cu țoalele rupte, arse. Umilită, despletită, lovită. Condusă de niște papițoi. Parcă mă uit la The Muppet Show.
De ce aș pleca? Aș pleca pentru că mulți dintre puștanii României visează să devină „boși de boși”, „bombardieri”, „uragani”, „bazați”, să aibă „buzunarul bancomat”. Nu vor să devină profesori, pictori, muzicieni, arhitecți, scriitori sau igineri-constructori. Ăștia-s niște ratați în ochii lor.
