1 Iunie (Ziua internațională a copilului) – este de fapt o comemorare a masacrului nazist din satul ceh Lidice. Această zi a fost introdusă în calendar de organizația femeilor comuniste, în cadrul Congresului de la Moscova din noiembrie 1949. Din 1950, 1 Iunie se sărbătorește în vreo 50 de țări, majoritatea din fostul lagăr comunist.
În dimineața zilei de miercuri 27 mai 1942, Reinhard Heydrich era dus cu mașina de la vila de la țară din Panenské Břežany, la biroul său din Castelul Praga. Când a ajuns în zona Holešovice din Praga, mașina sa a fost atacată de doi luptători din rezistența cehoslovacă, Jozef Gabčík și Jan Kubiš.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Aceștia, antrenați în Regatul Unit, fuseseră parașutați în Boemia în decembrie 1941 ca parte a Operațiunii Anthropoid. După ce arma lui Gabčík s-a blocat, Kubiš a aruncat o bombă asupra mașinii lui Reinhard Heydrich, SS-istul cel mai mare în grad al lui Hitler. Hitler, șocat și înfuriat de asasinat, i-a ordonat lui Kurt Daluege, înlocuitorul lui Heydrich,”să treacă totul prin foc și sânge” pentru găsirea ucigașilor lui Heydrich.
Au intrat în satul Lidice, care era suspectat că ar fi adăpostit partizanii. Satul a fost ars din temelii, iar rămășițele clădirilor au fost distruse cu buldozerele, orice dovadă rămasă în picioare fiind distrusă. Nici cimitirul satului nu a fost cruțat. Rămășițele morților au fost dezgropate și distruse.
340 de persoane din Lidice au fost ucise în urma represaliilor germane (192 bărbați, 60 femei și 88 copii). Doar 7 copii au scăpat fiind înfiați de familii SS. Multe femei și copii n-au fost împușcati, dar au murit apoi gazați în lagărele de exterminare.
„Optzeci și opt de copii din Lidice au fost transportați în incinta fostei fabrici de textile de pe strada Gneisenau din Lodz (Polonia). Sosirea lor a fost anunțată de o telegramă de la biroul din Praga al lui Horst Böhme, care se încheia cu: copiii își vor lua cu ei doar hainele ce le poartă. Nu se dorește niciun tratament special. Grija a fost minimă.
Copiii nu au fost hrăniți suficient și câțiva micuți, de care aveau grijă fetele mai în vârstă, plângeau întruna de foame. Copiii au dormit pe podeaua goală și s-au acoperit doar cu hainele aduse de acasă — dacă și-au adus. Au suferit din cauza lipsei de igienă și din cauza bolilor. Conform ordinelor conducerii lagărului, copiilor nu li s-a acordat nicio îngrijire medicală. La scurt timp după sosirea lor la Lodz, șapte copii au fost aleși la întâmplare pentru germanizarea forțată.”
La 2 iulie 1942 Adolf Eichmann o ordonat masacrarea celor 81 de copii din Lidice, care au mai rămas. Ei au fost duși în lagărul de exterminare de la Chelmno, la 70 de kilometri distanță, unde au fost gazați cu substanța Magirus.
Marie Uchytilová, artist plastic, a creat în anii ’90, un memorial cu 82 de statui (42 de fete și 40 de băieți cu vârste între 1 și 16 ani), în memoria copiilor masacrați în sat.
Cu gândul la copii uciși atunci, Eugen Jebeleanu a scris poezia „Lidice”.
Îți amintești, Ioane? Era iarnă.
Zăpada încapuse-ncet să cearnă
tremurătoare, în întreg văzduhul,
fulgi uriași, legănători, ca puful.
Lăsasem Praga-n urmă, -n dimineața,
cu turlele topindu-se în ceață.
Tăia mașina câmpu-ntins ca tava.
Sclipi la dreapta Morawska Ostrava.
