Cu siguranță, nu toată lumea știe că în București a existat o persoană care a purtat numele unuia dintre cei mai cruzi și detestați dictatori ai omenirii: Adolf Hitler. Numai că omul despre care vorbesc eu acum, se numea Adolf Hittler, cu doi de „t” și era un pălărier evreu. El a fost înmormântat la sfârșitul secolului al- XIX-lea în Cimitirul Filantropia situat azi pe bulevardul Ion Mihalache
„Aici se odichnește remășițele mortuare ale reposatului Adolf Hittler încetat din viață la 26 octombrie 1892 în etate de 60 de ani. Rugați-vă pentru dânsul” – aceasta este inscripția de pe piatra funerară.
Omul care a purtat numele celui mai sinistru personaj al istoriei, și a murit pe meleagurile noastre, a fost un pălărier evreu din Imperiul Austro-Ungar, sosit în București la sfârșitul secolului XIX. El ținea un magazin pe strada Regală.
Într-un ziar idiș din acea perioadă, aflat la centrul de documentare al Federației Comunității Evreiești putea fi văzută chiar o reclamă a respectivului magazin de pălării.
Textul de pe placa funerară a fost distrus, după ce un salariat al cimitirului, speriat, a alertat conducerea comunității.
După război, ziaristul Mircea Mircu a pus la dispoziția Federației fotografia mormântului lui Hittler din București, așa cum era acesta în momentul descoperirii, iar administratorii au refăcut piatra tombală, mormântul devenind obiectiv turistic, după cum scrie același ziarist în cartea sa „Filantropia, un cimitir plin de viață”.
MĂRTURIE: Piatra funerară de pe mormântul lui Adolf Hittler, pălărierul din București – fotografie din revista Realitatea ilustrată – septembrie – 1933. Locul de veci se găsea în zona rezervată săracilor.
„Marius Mircu s-a născut la 9 iunie 1909, în Bacău (nume la naștere: Israel Marcus) – m. 4 septembrie 2008, la Tel Aviv. Stabilit în Israel din anul 1987. Fratele academicianului Solomon Marcus și al scriitorului Marcel Marcian. Studii: Școala de Băieți nr. 2 și Liceul „Ferdinand I” din Bacău, Facultatea de Drept din București. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1945) și al Federației Scriitorilor din Israel (1987). Debut publicistic în 1928, în revista „Încercări” a Liceului „Ferdinand I” din Bacău, cu articolul „Scurtă privire asupra presei și întemeietorilor ei din Bacău”.
Debut literar în 1933, în ziarul „Vremea”, cu reportajul „Pe drumul Damascului”.
„Marius Mircu reprezintă un caz în literatură, în primul rând printr-o uluitoare vitalitate scriitoricească: Victor Rusu se mira de «o asemenea potență, la plus șaptezeci de ani», Eugen Budău îl prezintă în «Ateneu“ în 1999, cu un autoportret, «Halal de mine, sunt nonagenar!», iar la 96 ani cel în cauză scria: «Ura, mi-a apărut noua carte, a 61-a; am în pregătire încă patru». În al doilea rând, i se recunoaște unanim meritul de a fi cultivat, în tradiția lui Brunea Fox, gazetăria literară. Marius Mircu este unul dintre cei mai cunoscuți autori de reportaje din lume. «Vreți să vă prelungiți viața? Scrieți-vă memoriile!» ne îndemna în 1987. Cu ceea ce produsese până atunci și cu ceea ce a urmat, Marius Mircu rămâne un reprezentant de seamă al memorialisticii. Ca și în cazul reportajului, genul depășește granițele unor simple confesiuni și interesează marea literatură. Opera lui Marius Mircu încă așteaptă să fie evaluată. În special literatura pentru copii, dar și scrierile de după 1987 (anul părăsirii României, pentru Israel) se cer (re)citite și așezate în contextul literaturii române. Doar așa plecarea din această lume (în 2008, la 99 de ani!) va fi fost «o nespusă mândrie»: de a sta alături de «cei pe care i-am admirat».” (Ioan Dănilă, „Centenar Marius Mircu”, în „Ateneu”, nr. 9, sept. 2009, p. 12)
Dana Fodor Mateescu- 13 iulie 2020
