Flower-Power pe Valea Cerbului. De cum îi pârlește nițel căldura, unii bucureșteni, și nu numai, fug la iarbă verde și la „chillout” în inima naturii. Își iau după ei tot calabalâcul utilitar: mâncare, oale, străchini, una bucată briceag, cățel, motan, nevastă, copil, nepoți de frate, și autoturism, e drept cam vechi, dar încă bun, și o pornesc cătinel către Valea Prahovei, întru campare.
Tiii, dar ce distracție! Relaxare totală! „Cicalaca cicacea, ea este gagica mea, cicalaca cicacea…ha! ha! ha!” Urlă o manea jucăușă într-o janghină de casetofon din stânga. Dintr-un Logan tunat îi răspunde alta, dar de despărțire, cu lacrimi, dușmani, și inimi distruse.
Am ajuns pe Valea Cerbului. E un loc deja consacrat și râvnit de mulți. Începe de la fosta porcărie din Bușteni și se termină la Gura Diham. O oază de natură protejată de lege, unde se înființează, începând chiar din luna aprilie, un adevărat orășel, cu buticuri pe roți, aprozare, WC-uri ecologice și căsuțe din carton, folie de plastic sau rulote second-hand. Dintre toți acești iubitori de munte și verdeață, jumătate sunt pensionari care s-au „debranșat” de la întreținere pe vară, ca să trăiască nestingheriți în sânul generos al pădurii, adevărați hipioți cu spirit liber și curat. Indiferent de prognoza meteo, chiar dacă plouă și e vijelie ei rămân neclintiți, preferând să dârdâie de frig, decât să suporte mizeria și noxele citadine. Cazarea costă 10 lei de rulotă sau cort, pe zi.
Orășelul e pitoresc, colorat ca fustele unei pirande tinere care vinde flori. Dimineața e o minune. Să-i tot privești! Miroase a brad și a cafea fierbinte, bărbații, unii cu burți impresionante, de te miri cum le pot căra și unde le mai e centrul de greutate, pleacă în șlapi, șort cu o toporișcă în mână, la tăiat de surcele. Nevestele, somnoroase și umflate sub ochi („Au, ce trage pă supt cort”), zdrăngăne din tingiri și pahare, pregătesc micul dejun și strigă la copiii obraznici și prost crescuți, evident.
Fiecare face câte ceva. Un bătrânel harnic și prevăzător mătură crenguțele uscate de pe lângă cortul lui. Soția, frumoasă pe vremuri, s-a dezbrăcat în costum de baie, și-a împletit părul în două codițe, ca fetițele, și dă drumul la radio. E ora exactă: 10.00. Cafeaua îi așteaptă aburindă, iar Dacia 1300, cu care au venit tooocmai din Vâlcea, modernă acum 30 de ani, lucește senilă în soarele dimineții. Sunt așa de fericiți!
Când ne zărește aparatul de fotografiat, un burtos în slipi și cu o găleată în mână începe să vocifereze: „Ce faceți, bă, poze acilea? E curtea lu’ tac-tu? Că acu-ți dau cu găleata asta-n cap!” E nervos și seamănă leit cu Mihai Tatulici. Fugim! Nu ne prinde. Își pierde unul dintre papuci și îl ia pe ăla la înjurături. Își transferă furia, ca un bărbat adevărat. Sărman papuc!
