La o intersecție din cartierul Crângași, o mamă slabă, de i se văd oasele prin țoale, leagănă un bebeluș la piept. Când e verde pentru mașini, se așază jos, pe bordura din stația tramvaiului 41, scoate o țâță străvezie și i-o vâră în guriță. Piticul suge disperat, doar din obișnuință, pentru că Georgiana nu mai are lapte de mult.
E roșu. Autoturismele pornesc. Femeia trece la cerșit-automat. Își face cruce repede, repede, de parcă ar cânta la mandolină. Din șase mașini, doar de la una capătă un bănuț. Bun și ăla! Se întoarce la locul ei, unde o așteaptă o pungă cu diverse: o pâine mâncată pe jumătate, o portocală, un măr, niște salam. „Io-s din Craiova, acolo mă născui”, zice senină Georgiana, în timp ce-i taie copilului unghiuțele. Cu unghiera. „Am 23 dă ani, și dă mică fugii d-acasă. Mă bătea tăticu`, dă-mi țiuia urechili, cu asta dând dreapta nici nu mai aud. Am stat pân parcuri, pân canale. M-am luat cu omu` meu, Nicu, și l-am făcut pă Viorel. Are 6 luni. Mi s-a terminat laptili, gata! Nu mai curge nimic, copilu` plânge mereu. Mă duc și prin metrou la cerșit. N-avem casă, stăm la calea ferată dă la Mall, în cartoane. Tre` să apară și Nicu. Vinde pixuri în tramvai.”
