E 1 Mai. Câteva clipe de liniște. Val Vâlcu nu ne-a sunat az, ca să ne trimită după aurolacii de la Gara de Nord, nici după boschetarii din parcul Moghioroș, a uitat de lipsa licuricilor din București și de oamenii care leșină la cozile pentru medicamente compensate.
Respirăm ușurați și bem bere rece. Povestim, mai dăm din degetele de la picioare. Răsfăț. Raționăm încet ca un computer vechi, 186.
Plătitorii de taxe și impozite sau ăia care fentează statul în diferite moduri și-au petrecut sfârșitul de săptămână în cele mai variate feluri. Anul ăsta, 2005, bucureștenii au avut de ales, ca întotdeauna, în funcție de lovele, între mare, munte, străinătate, rubedeniile din provincie, un picnic la Băneasa ori canapeaua din sufragerie, de unde aveau să urmărească a paișpea oară „Die Hard” cu Bruce Willis.
Înainte de 1990, „1 Mai” era altfel… După ore de stat cu capul în soarele strâmb, parcă și el cu carnet roșu de partid în buzunar, după ce-și fisurau pulmonii urlând: „Ceaușescu-Tinerii”, manifestațiile se încheiau invariabil cu hâțânarea lozincilor deasupra capetelor și în ropote de aplauze, unele chiar sincere. Apoi bucureștenii o rupeau la fugă prin parcuri și boscheți, restaurante și crâșme renumite, unde înfulecau mititei, cârnați și turnau bere în ei, atât cât să uite că e ziua muncii. Seara, bărbații adevărați ajungeau acasă muți, cu limbile pe piept și cu sufletul ferfeniță. Se culcau îmbrăcați și uitau că vin zile grele, cu planuri care musai trebuiau depășite, ore peste program și întreceri căcăcioase între secții și uzine.
Astăzi, după atâția ani, pentru mulți dintre români cuvântul „muncă” are conotații aproape… isterice, nu istorice. Doar fraierii muncesc. „1 Mai” înseamnă acum distracție, mult liber de la serviciu, o fugă până la Băneasa cu mașina, un mic, o manea, bere „dân aia la pet, că curge mai bine pă jgheab”, antren și veselie. Cei mai mulți optează pentru un grătărel la iarbă verde.
„Mergem și noi? Poate ne iese de-un reportaj la Dinescu!”, zice Răzvan.
Mai întrebi?! Sunt de acord. Plecăm.
În Pădurea Băneasa, omor. Mașină lângă mașină, om lipit de om, respirație în ceafă, nervi. Bucureștenii dispută fiecare metru pătrat de pământ, cu înjurăturile de rigoare.
Pe la 10, terasele de lângă grădina Zoologică sunt deja pline cu mușterii. Miroase demențial a grătar, a bere rece vărsată și a pământ reavăn. Mmmm, o nebunie!
Lume, câtă frunză și iarbă, zgomot, chemări, mașini, claxoane, trotinete, biciclete, role, copii de țâță, urlători, mame crispate cu biberoane și pempărși plini în mâini.
Pe la 12 ziceai c-a luat foc totul. Maidanezi din toate părțile veniți, au tăbărât pe fiecare grup dotat cu grătar, mititei, hălci de carne și cârnați. Dacă s-ar uni, ca muncitorii odinioară, poate c-ar face curat ei în pădure.
Unde te uiți e infern, de parcă toți au sosit aici, nu pentru relaxare și odihnă, ci pentru a se interna a doua zi la balamuc. Muzicile urlă: în stânga, Piticul Minune, în dreapta Florin Salam și-n fundul pădurii, meseriașul de Guță. Unii joacă fotbal, alții tenis de picior. Din când în când cineva strigă pe altcineva. Din când în când cineva înjură pe altcineva. Petrece clasa muncitoare. E bine!
Răsar de niciunde copilași drăgălași cu baloane pe care scrie albastru pe alb: PSD. Înainte de alegeri … se poartă. Mai sus, cetățenii chitiți pe relaxare calcă nonșalant pe câteva fotografii cu Cristian Poteraș, candidat la primăria sectorului 6 din partea Alianței D.A. El promite că va avea grijă de corupție, infrastructură, curățenie, asistență socială, siguranța cetățeanului, precum și de bazele sportive. Pe verso scrie așa: „implică-te și trimite-mi răspunsul tău! Sectorul 6 are nevoie de o schimbare! Spune D.A.!”
Îți poți da seama cu ușurință de situația socială, de gradul de civilizație al fiecărui grup după cum și-a parcat mașina, după felul campării, după organizare și limbajul folosit în anumite împrejurări.
