Eram prin bucătărie, troncăneam printre oale, ca fetele, și ascultam cu o ureche publicitatea electorală de la radio. O minune! Vorbea Ponta Victoraș.
Țup! Apare și Andrei cu mașinuțele lui: bum, trosc, bum! și cu o noptieră pe care o târa de colo-colo. Se oprește nițel din distrus și ascultă ce zice premierul. Că o să facă, o să dreagă, că are încredere în nu știu cine, pe care îl susține cu tot sufletul la primărie…etc.
-Aăă, ce minciuni spune ăsta!, exclamă fiul meu lăsând noptiera în mijlocul casei.
-Cum adică minciuni? Ce știi tu?, îi răspund, cu ecou, din dulap, ascunsă printre cratițele în care îmi prinsesem tricoul.
-Eee știu eu, am auzit la Proteve, zicea o femeie că primarii mint ca să fie aleși la primărie și dup-aia nu mai răspund la telefon, când îi sună oamenii că s-a spart o țeavă…
Mă amuză gândirea lui, așa că îl provoc nițel. Asta după ce mă desfac din dulap.
-Măi, dar tu dacă ai candida (nu știe ce înseamnă a candida!) pentru primăria din sectorul (6) în care locuiește mamaia, ce ai face pentru cetățeni? Tu ce idei electorale ai?
Își trage nădragii până la țâțici, serios și gânditor. Se scarpină la buză, mai trage un șut într-o hârtie….
-Păi, aș repara străzile, că mă enervează, și aș picta blocurile. Sunt urâte și împuțite!
-Așa, și? Mai departe! Un primar are multe de realizat. Cu oamenii săraci ce faci? Cu ăia fără case, la care tot mergem noi?
-O să le dau locuințe și dacă nu am bani să le cumpăr, pentru că sunt mic, fac rost de mașini vechi și îi pun să stea în ele. Copiilor săraci le dau din jucăriile mele și hainele care mi-au rămas mici. Aș aduna toate pisicile din București și le-aș aduce la noi acasă…
