Cu bunica paternă nu m-am înțeles niciodată. N-o puteam suferi. Vorbea ungurește când îți era lumea mai dragă, era cam rea, ironică și ustura ca un paprica.
Dar ce mă deranja la ea de muream, era parfumul de usturoi care îi țâșnea efectiv din piele, păr, ochi. Credeam că plânge cu mujdei de usturoi nu cu lacrimi. Mamaia mânca non-stop usturoi. Dimineața, la prânz și seara.
Și totuși, mereu o pomenesc în textele mele, o trag de hanțe (cuvântul ei!), de degete, de fustă și o aduc. De ce? Habar n-am. E ceva care mă împinge.
-Maie, de ce mănânci tu mereu usturoi?, o zgândăream ținând distanța, că mă feream de ea ca de păianjeni.
-Mno, ca să fugă blestemele și duhurile necurate, tu, Dănuță. E magic. Are o forță mare usturoiu`, alungă diavolii și bolile. Tu de ce nu mânci? Mamă-ta nu-ți dă?
-Ba-mi dă, da` nu-mi place.
-Înseamnă că-l ai pe Nichipercea în tine.
-Cine-i ăla?
-Cum cine? Dracu`!
Măăă, și mi s-a pus pe troncănit… Că așa și așa. Că duhurile rele, vârcolacii și strigoii umblă noaptea pe la gospodării ca să facă rău creștinilor cuminți, și șlepăie peste tot, până la primul cântat al cocoșilor, când puterea lor dispare. În noaptea Sfântului Andrei sunt puși pe nenorociri. Numai dacă dau de mirosu` de usturoi, necurații fug.
-Nu te cred!
-Ba să mă crezi! La noi în sat o fo` secetă rea într-un an. Și bătrânii credeau că e de vină o strigoaică. Asta fura laptele vacilor, mana grâului, puterea omului, de-l lăsa fără vlagă, aduceau moarte și grindină.
Tulai, tu, Dănuță, la noi în sat, dacă cineva bănuia că un mort o să se facă strigoi, rudele lui îi puneau usturoi în gură, să nu se transforme…
-În ce să se transforme?
-Cum în ce? În vârcolac. Ăla vine și suge sângele vitelor, vine și la copii și la bătrâni, le ia puterea…
-Oaaaaaaaaaa.
-De Sân Andrei, de Crăciun, de Bobotează, taica, Dumniezo să-l odi`nească, ne freca pe tălpi și la subsuori cu usturoi, ca să fim apărați de deochi și de boli. Ungeam și tocurile ferestrelor, ușile, pragurile, porțile. Pruncilor nebotezați le puneau țăranii usturoi pisat sub limbă, ca să fie feriți de duhurile necurate. Așa să știi, tu! Numa` usturoiu`, sunetu` de bucium sau cântecu` cocoșilor le alungă. Cine nu mâncă niciodată usturoi, apăi ăla îi strigoi! Clar!




