Când Andrei a terminat clasa a treia, la o școală generală din Băneasa, am fost cu toții la festivitatea de premiere. Mi s-a strâns sufletul ca un pumn din care fuge nisipul. Băiețelul meu era emoționat și spera că va primi premiul I. N-a fost așa. Nu s-au dat premii, ci doar Diplome. Și n-a fost niciun spectacol. Niciun cântec. Nimic. Sec. Arid. Impotent. Fâș-fâș și gata. Acasă.
Și mi-am amintit cum erau serbările acestea pe vremea mea. Cei care știu ce vreau să zic, mă vor înțelege perfect. Cei care au trăit clipe de emoție profundă, de dârdâială și bucurie supremă, de la sfârșitul anilor școlari din anii 70-80, așa comuniști și manipulatori cum erau, vor ști despre ce dondăn eu aici. Nu mă refer la minciuna care ni se băga pe gât, și la poeziile idioate pentru partid, Ceaușescu și Elena, ci strict la spectacole, la cântecele copiilor care n-aveau legătură cu toate acestea. Fără temă comunistă. Mai scăpau, vă zic eu!
La miezul lunii iunie, când înnebuneau teii din parcuri și crinii imperiali de pe tarabele florăreselor, și un orb știa că…vine vacanța școlară și că sunt serbări. Duduiau cartierele încă de dimineață, se auzeau ecouri care se spărgeau în cioburi de zidurile blocurilor: „doi-zece, doi, zece…probă, zzzzzzz!”, de ne pocneau timpanele, copiii se pregăteau să spună poezii, cântece, erau dansuri, piese de teatru (haideți, cei care au trăit asta în anii 70-80, amintiți-vă cât era de frumos!).
Când am trecut din clasa a doua într-a treia, copiii de la școala generală 170, unde învățam, jucau piese de teatru, Caragiale, recitau din Eminescu și cântau de mama focului. Erau îmbrăcați în costume frumoase, de albinuțe, flori sau iepurași. Glasurile lor de clopoței se auzeau până departe, la Gara de Nord.
Bucureștiul meu râdea cu gura până la urechi, făcea gropițe în obraji, avea coroniță din flori pe frunte și se ținea de șotii. Preșcolari, școlari, mamai, tatai, mame, tați, mătuși și unchi, dădeau năvala pe străzi îmbrăcați frumos (exclus șlapi, budigăi și tricouri cu De puta Madre – astea nici nu existau atunci, dar nu m-am putut abține!). Mamele erau coafate, superbe, limpezi, tații proaspăt bărbieriți, la cravată și cămașă. Școala era respectată!
