Aflat în apropierea unei vechi biserici din Câmpina, „Lacul miresei” a căpătat, de-a lungul anilor, o tristă faimă, din cauza mai multor oameni înecați aici, în special fete tinere. Unii cred că balta este blestemată și nu se apropie de ea nici picați cu ceară. Alții, din contră, pescuiesc, beau bere pe mal, și sunt convinși că totul e doar o poveste de adormit copiii.
Mireasa din adâncuri
Una dintre legende spune că pe aceste meleaguri a existat, cu secole în urmă, o mănăstire de călugări care au păcătuit, mâniindu-l foarte tare pe Dumnezeu. Nu se mai știe exact cum au greșit, bieții monahi, cert e că Tatăl Ceresc s-a supărat pe ei și i-a pedepsit aspru. Apele au coborât cu putere din munți și au înghițit cu totul lăcașul de cult. Așa e povestea, care s-a transmis din om în om.
De atunci, cică balta „fură” vieți omenești. Ciudat este că majoritatea sinucigașilor sau celor care își află sfârșitul aici, în mod accidental, sunt bărbați. Nimeni nu reușește să dea o justificare a acestui fenomen și poate că ea nici nu există.
Un grup de parapsihologi care au poposit pe malul lacului au declarat că au simțit o toropeală ciudată, și un vânt rece le-a îmbrățișat trupul, ca o mângâiere venit dinspre adânc.
O alt mit, care circulă de ani de zile prin Câmpina, este acela în care o fată tânără s-ar fi aruncat în lac, iar acesta a înghițit-o de vie. Motivul? Părinții au forțat-o să se mărite cu un bărbat bogat, dar pe care nu-l iubea. Chiar în ziua nunții, ea a fugit din timpul ceremoniei și, plângând, a sărit în adânc. Era îmbrăcată în rochie de mireasă. Dimineața, oamenii au descoperit voalul alb și florile de lămâiță plutind stinghere pe luciul apei. Se zice că mireasa apare când e cerul senin. Ea poate fi observată și dacă te uiți în baltă. Există voci care susțin că uneori, pe lună plină, dracii dansează pe suprafața apei. Cine îi vede rămâne damblagiu pe viață, paralizează ori orbește.
Păcătoșii nu văd nimic!
Unii localnici cunosc de la bunicii și părinții lor povestea lacului blestemat. „Când cerul e senin și apa se limpezește poți vedea vârful turlei bisericii blestemate de Dumnezeu. Eu am văzut-o, da’ eram copil, declară Ion Nicolae, un localnic. Trebuie să ai sufletul curat ca s-o vezi. Dacă ești rău și ai păcătuit, gata! Nimic nu vezi! Unii zic că e minciună și că apa e mică. Dar nu se gândesc la faptul că, în timp, s-a umplut de nămol și că fundul s-a ridicat și a îngropat biserica?”
Am fost și noi acolo, să vedem despre ce e vorba. Era senin cerul, dar mireasa nu s-a arătat. Și nici turla bisericii… Cu siguranță suntem păcătoși! 🙂 Însă o duhoare pestilențială venea dinspre maluri, gata să ne răpună. N-am văzut dracii, întrucât, când a venit noaptea, luna nu era nici plină, nici goală. Pur și simplu lipsea, fiind ascunsă în nori. Am auzit doar bolboroseli și orăcăit de brotaci veseli.
Alți oameni, mai pragmatici, cred că toate aceste relatări sunt invenții: „Închipuiri, nenică, zice Costin Ilie. Nu e nimic adevărat. Când eram tânăr, m-am aruncat în lac, să caut turla bisericii sau măcar o rămășiță. Nu credeam că există, și m-am hotârât să distrug această legendă. Vă spun drept, apa nu are adâncime mare, nu încape acolo o biserică. M-am scufundat, dar n-am zărit nimic, e negru-negru jos, numai noroi. Sunt baliverne. N-am găsit nicio cărămidă. Doar sticle. Este adevărat că s-a înecat aici o fată tânără, mireasă, mai demult. S-a omorât pentru că iubea pe altul. Și știți cum e, dacă se sinucide cineva undeva, hop și alții, tot acolo, că o fi bine… E o modă să te iei după alții, până și la sinucidere. Nici măcar la asta nu suntem originali!”
Deocamdată, singurele ființe care se bucură de această baltă damnată sunt rațele sălbatice și vrăjitoarele specializate în magie neagră, a căror faimă a trecut demult granița. Ele iau apă din lac, o toarnă în sticle, pe care le vând apoi, spunând fraierilor că pot scăpa de impotență, de farmece, de certurile cu nevasta sau de gura soacrei. Dacă scapă doar cu o enterocolită soldată cu spitalizare, consideră că au făcut în scăldătoare. 🙂
DFM, 2003
