Autor Marian Ban
Mi-ai adus aminte de o intamplare din copilaria mea. In vacanta mare eu și cei doi frati ai mei ne petreceam zilele de vara la bunica noastra care avea o casa batraneasca undeva intr-un sat aproape de București.
La pranz obisnuiam sa ne asezam la umbra unui nuc batran crescut in mijlocul gradinii bunicii unde asterneam un preș și împreună cu cei doi frați ai mei puneam sa mâncăm o mamaliguta vartoasa taiata cu ața in cubulețe mici, cu brânză și ceapa proaspătă culeasa din gradina.
Era pe vremea când comuniștii începuseră deja „Marea colectivizare”. Veneau în grădinile oamenilor și cu un compas din lemn cu deschiderea de vreo doi metri măsurau terenurile și luau pentru colectivă o mare parte, iar țăranilor le lăsau o bucățică de pamant, pe care sa-și cultive cele cateva legume pentru subzistenta.
A venit ziua cand haita de comunisti a aparut și la poarta bunicii, au intrat fara nicio jena, s-au dus in fundul curții, de unde incepea gradina, și au inceput sa masoare cu compasul pamantul care trebuia sa-i ramana batranei.
Una, doua, trei….hopa! Stai ca se opresc cu masuratul exact cu cativa metri inaintea nucului!
Noi, cei trei frați stateam pe prispa casei și priveam uimiti cum bunul nostru prieten infrunzit devine ostaticul partidului comunist.
Jegurile comuniste (jeguri, pentru că erau scursurile localitatii devenite peste noapte mari comunisti) bat doi tarusi, unul in stanga, altul in dreapta, in locul in care se oprisera cu masuratul, iar doi dintre bastarzi incep sa calce pamantul proaspat arat și sa incropeasca o poteca intre cei doi țăruși, drept semn al impartirii terenului intre ce ramanea omului și ce fura partidul…
