Plecarea …
Autor George Sima
Dar să revenim la întâmplarea de la începutul anului 2013, când tocmai fusesem nevoit să-mi părăsesc locuința și să plec în pribegie pentru o perioadă nedeterminată și ghinionul dracului, nu mai eram de mult tânăr, având deja 58 de ani când m-am trezit fără vreun acoperiș deasupra capului, fără nici un mijloc de subzistență (eram apicultor) și fără șanse de a mai fi acceptat în vreo slujbă, adică pur și simplu „boschetar”, apoi mai eram și plin de „ifose”, adică lacto-vegetarian (de la 20 de ani), liber-cugetător (de la 12 ani) și ofițer degradat (de la 33 de ani), din care cauză eram nesuferit de aproape toți cei care mă cunoșteau, inclusiv (sau chiar mai ales) de către rude, care erau acum cu mult mai „scăpătate” decât fusesem eu vreodată, dar care mă considerau ca fiind „irecuperabil” și nebun numai bun de legat și de dus la balamuc, cu excepția fratelui meu Radu care era mult mai în vârstă decât mine și care mi-a fost tot timpul alături, dar care avea posibilități foarte limitate, datorită vârstei și a unei modeste pensii de inginer.
Dar de ce eram eu pus la „stâlpul infamiei”, de către restul familiei?
1) Pentru că n-am vrut să mai fiu „în rândul lumii”, păstrând tradiția „tăierii” mielului de Paște și a porcului de Crăciun, arătând că se poate trăi foarte bine și altfel, devenind (din1975) lacto-vegetarian și renunțând în acest mod la niște obiceiuri pline de cruzime și nocive pentru sănătate, ce reprezintă (în opinia mea) niște reminiscențe a peroadei de barbarie a omenirii de care prea mulți dintre noi nici măcar nu se gândesc să încerce să se delimiteze, invocând faptul că „așa este normal să fie”, dar, uitând cu desăvârșire că toți oamenii de știință au stabilit în mod fără echivoc, cum că omul descinde din maimuță, care maimuță este… vegetariană și eu pot confirma acest lucru prin experiența mea de aproape 50 de ani, de când nu am mai fost nevoit să apelez la medici și farmaciști.
2) Pentru că am înțeles încă din fragedă tinerețe, rolul acelor „incantații” hipnotice ale șmecherilor (ca să nu zic mafioților) de preoți, de a menține într-un fel de somn mental pe toți acei naivi ce își închipuie că ar putea păcătui la nesfârșit, fără a fi niciodată pedepsiți atâta timp cât vor cotiza îndestulător „sfintelor fețe bisericești”, în loc de a încerca să devină ei înșiși autoexigenți și spirituali și, eventual, a se adresa direct Divinității, dacă chiar cred că i-ar putea ajuta cu ceva.
3) Pentru că am refuzat să fiu „spălat pe creier” și „purtător de ochelari de cal” și, după terminarea facultății (care de fapt nu însemnă mai mult decât o specializare), am început să citesc din literatura universală, câte o carte pe zi, încercând să-mi formez o personalitate bazată pe chintesența spiritualității umane și nu a vreunei religii sau alta, dar care au mai toate aceiași „filozofie” comună redusă la o singură sintagmă („crede și nu cerceta”), dând astfel cale liberă la tot felul de impostori (ca să nu zic escroci) pe post de „mesageri” a-i unei Entități Atotputenice ce în realitate, este complet necunoscută nouă tuturor muritorilor.
4) Pentru că la 33 de ani, fiind militar de carieră, am refuzat să mai fiu folosit ca paravan și masă de manevră de către niște așa-ziși politicieni lipsiți de scrupule, ce în realitate deveniseră membrii unui clan mafiot care confiscase Partidul Comunist și care la rândul său, confiscase Statul de Drept, instituind o dictatură odioasă prin terorizarea populației cu ajutorul instituțiilor de forță.
Dar apropo! Din când în când, mai aud pe câte cineva spunând despre Ceaușescu că ar fi fost un mare patriot și dacă-i așa, l-aș ruga să-mi răspundă și mie la următoarea întrebare:
Ce fel de patriot poate fi un conducător care a adus un popor de aproape 23 de miloane de oameni, la un grad de înfometare rudă cu imbecilizarea, ce nu mai poate fi întrecută decât poate de ororile nazismului din timpul celui de al II-lea război mondial și asta nu în urma vreunui război sau a vreunui cataclism natural, ci pur și simplu pe timp de pace și în plin de așa-zis „avânt” economic? Numai că una este să poți realiza nu-mai-știu-ce minune tehnică și cu totul altceva esta s-o poți și introduce într-un circuit economic, conferindu-i un grad de rentabilitate.
Și iată-mă așadar în gara de nord din București la ora 11 și ceva seara, cu un rucsac în spinare în care nu aveam decât un sac de dormit, patru rânduri de lenjerie de corp, un termos cu ceai, toate actele posibile care se strâng în casa unui om gospodar pe timpul vieții lui și, mai important decât orice, o tabletă pentru citit (așa-zis-ul e-book reader) pe care aveam peste 4.000 de cărți salvate, ceea ce echivala cu o mică bibliotecă la purtător, fiindu-mi suficientă pentru cel puțin zece ani de lectură, a câte 4 ore pe zi.
