Octavian Berceanu, proaspăt ales președinte al partidului REPER sâmbăta trecută, și-a anunțat demisia din această funcție din cauza conflictelor interne din partid.
„Am demisionat din funcția de președinte al Partidului REPER și din calitatea de candidat REPER la Primăria Municipiului București. Un reprezentant al fostei și actualei conduceri a REPER mi-a propus să ne înțelegem ca eu să mă retrag de la președinție în schimbul unei poziții în Guvernul României. Am refuzat categoric – nu așa se face politică în România. Decizia de a mă retrage este una unilaterală și are efect imediat. Le mulțumesc colegilor și sper să se implice în viața partidului și să schimbe lucrurile care nu funcționează bine!”, a declarat Berceanu.
Octavian Berceanu este inginer silvic, specialist în probleme de mediu și activist civic. Și-a început activitatea publică în 2012, ca vicepreședinte fondator al Asociației „Institutul pentru Dezvoltare și Inovare IDEI” din Bacău, implicându-se ulterior în campanii pentru protejarea mediului, inclusiv în mișcarea „Uniți Salvăm Roșia Montană” și acțiuni împotriva tăierilor ilegale de păduri, colaborând cu organizații internaționale precum Greenpeace.
