Un accident rutier grav a avut loc în această după-amiază în localitatea Vidra, județul Ilfov, implicând două autoturisme. O femeie în vârstă de 39 de ani a fost rănită și transportată de urgență la un spital din București.
Conform unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu, la locul accidentului au intervenit echipele Stației Colibași și Gărzii de Intervenție Măgurele (ISU București-Ilfov), cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una a Serviciului de Ambulanță Județean Giurgiu.
Pompierii au asigurat zona pentru a preveni riscul de incendii, deconectând bornele bateriilor autovehiculelor implicate. Cazul este acum în atenția Poliției, care efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și circumstanțele producerii accidentului.