Președintele Nicușor Dan a comentat, vineri, declarațiile fostului său consilier prezidențial Ludovic Orban, calificând întreaga situație drept „o telenovelă”. Orban afirmase că șeful statului i-ar datora mai degrabă ceva lui, nu invers, după ce a fost eliberat din funcție.
Întrebat despre motivele demiterii și despre acuzațiile lui Orban, Nicușor Dan a explicat cum ar fi trebuit să decurgă lucrurile: „Oriunde în lume, când un consilier transmite constant altceva decât spune demnitarul, acesta îl cheamă și îi spune calm: ‘Îmi pare rău, nu mai putem continua’. În acel moment, consilierul își scrie demisia, iar amândoi comunică: ‘Ne-am despărțit amiabil’. Uneori se mai întâmplă telenovele, dar asta e realitatea.”
Întrebat dacă o eventuală revenire a lui Orban în PNL ar fi considerată trădare, președintele a răspuns: „Oamenii sunt liberi. Suntem într-o democrație, fiecare partid își urmează propria strategie.”
Reacția lui Ludovic Orban
Ludovic Orban a părăsit Cotroceni marți și a explicat că nu îi poartă resentimente președintelui. Motivul plecării ar fi o declarație făcută de el privind folosirea abuzivă a imaginii lui Nicușor Dan în campania pentru Primăria Capitalei. „Despărțirea a venit din inițiativa președintelui. Am aflat că nu mai fac parte din echipa lui Nicușor Dan după o singură discuție, în care a existat o anumită contradicție legată de declarația mea privind imaginea președintelui”, a spus Orban.
