Compania americană Firefly Aerospace a reușit duminică să aselenizeze cu succes naveta sa spațială Blue Ghost, devenind a doua companie privată care atinge acest obiectiv. Modulul lunar a transmis primele imagini surprinse după aselenizare, inclusiv o fotografie spectaculoasă în care Pământul apare ca o minge albastră în spațiu.
Blue Ghost Mission 1 a aterizat la ora 08:34 GMT în apropierea formațiunii vulcanice Mons Latreille din Mare Crisium, pe partea de nord-est a Lunii. „Suntem pe Lună!”, a exclamat un inginer din centrul de control al misiunii din Austin, Texas, în aplauzele întregii echipe.
Aceasta este prima misiune americană care ajunge pe Lună după mai bine de 50 de ani, marcând un nou pas important pentru sectorul privat în explorarea spațială. În doar câteva zile, un alt robot spațial care operează pentru NASA va încerca să aselenizeze, subliniind interesul tot mai mare pentru misiuni lunare.
Naveta Blue Ghost, un robot compact de 2 metri înălțime și 3,5 metri lățime, a transportat pe Lună mai multe instrumente științifice ale NASA, inclusiv un dispozitiv pentru forarea solului lunar și analiza temperaturilor acestuia. Odată ajuns pe Lună, modulul va funcționa timp de 14 zile terestre, având misiunea de a studia praful lunar și structura solului selenar. În această perioadă, Blue Ghost ar putea surprinde și un apus de soare spectaculos, precum și o eclipsă totală de Lună.