Achiziția microbuzelor electrice școlare la prețuri considerabil diferite, finanțată prin PNRR, ajunge în atenția Parchetului European. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că a sesizat instituția condusă de Laura Codruța Kövesi după ce Corpul de control al ministerului a identificat diferențe nejustificate între sumele plătite de diferite județe. Același tip de microbuz a fost cumpărat cu prețuri cuprinse între 99.000 de euro și până la 263.000 de euro.
Pîslaru a explicat la Digi24 că sesizarea a întârziat deoarece verificările au fost complexe și au implicat mai multe instituții. „Administrația românească nu excelează în viteză de reacție. Corpul de control a făcut o analiză privind rezonabilitatea prețurilor, iar investigațiile privind suspiciuni de fraudă sunt încă în derulare, atât la MIPE – coordonator național PNRR – cât și la Ministerul Educației. Au existat trei controale paralele. Am primit un raport preliminar, dar am cerut completări, inclusiv o revenire la Ministerul Educației, pentru că informațiile inițiale nu m-au convins”, a declarat ministrul.
Potrivit acestuia, una dintre principalele concluzii este variația uriașă a costurilor: din totalul de peste 240 de milioane de lei cheltuiți la nivel național, prețurile microbuzelor au oscilat de la 99.000 la 263.000 de euro. Analizele făcute de Corpul de control arată că aceste sume depășesc nivelurile justificabile din piață. „Nu sunt specialist în formarea prețurilor, dar e evident că nu a existat o analiză a rezonabilității costurilor atunci când au fost pregătite licitațiile”, a spus Pîslaru.
