Construcția centrului Hanwha Armoured Vehicle Centre of Excellence (H-ACE) Europe a început oficial în localitatea Petrești, județul Dâmbovița, marcând lansarea primei unități de producție a gigantului sud-coreean Hanwha Aerospace pe continentul european. Proiectul este prezentat de companie drept un pas strategic major, care consolidează parteneriatul pe termen lung cu România și contribuie la întărirea capacităților de apărare ale NATO și ale Uniunii Europene.
Noua facilitate va susține, într-o primă etapă, producția locală a obuzierelor autopropulsate K9 și a vehiculelor de realimentare cu muniție K10. În perspectivă, centrul ar putea fi extins pentru a include fabricarea unor sisteme terestre avansate, precum vehicule de luptă ale infanteriei (IFV), sisteme de lovire de precizie cu rază lungă și vehicule terestre fără echipaj.
Unitatea din Dâmbovița va ocupa o suprafață de aproximativ 181.000 de metri pătrați și va integra linii moderne de asamblare, facilități de testare și validare, un poligon de încercare de 1.751 de metri, precum și laboratoare dedicate cercetării și dezvoltării. Obiectivul este acoperirea întregului ciclu de viață al sistemelor produse – de la dezvoltare și integrare, până la mentenanță și suport tehnic.
Reprezentanții companiei subliniază că proiectul depășește simpla construcție a unei fabrici. Potrivit lui Jae-il Son, președinte și CEO al Hanwha Aerospace, investiția pune bazele transformării subsidiarei locale într-o companie de apărare cu identitate românească solidă și într-un hub regional pentru sisteme terestre europene. Compania mizează pe un nivel ridicat de localizare a producției, estimat la până la 80%, prin implicarea industriei naționale și transfer de tehnologie.
La ceremonia de începere a lucrărilor au participat oficiali români de rang înalt, printre care consilierul prezidențial pentru securitate națională și politică externă, viceprim-ministrul, ministrul Economiei, precum și reprezentanți ai autorităților locale și ai agenției sud-coreene pentru achiziții în domeniul apărării (DAPA). Evenimentul a evidențiat dimensiunea strategică a colaborării româno-sud-coreene în sectorul apărării.
