Fostul judecător al Curții Constituționale a României și fost parlamentar, Acsinte Gaspar, a murit. Anunțul a fost făcut marți, 3 iunie 2025, de Curtea Constituțională a României.
Acsinte Gaspar a fost judecător al Curții Constituționale în perioada 2004–2013. Absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității din București, acesta a avut o carieră îndelungată atât în domeniul juridic, cât și în cel politic.
După 1989, a ocupat funcții în administrația publică, printre care cea de șef de sector în cadrul Consiliului Frontului Salvării Naționale și, ulterior, de secretar general al Camerei Deputaților (1990–1996). A fost membru al Partidului Democrației Sociale din România (actualul PSD) și deputat ales pe listele acestei formațiuni în județul Vâlcea, pentru două mandate consecutive (1996–2004).
