Fostul judecător Petre Lăzăroiu a afirmat, într-o intervenție la B1 TV, că „nu înțelege de ce atâta tam-tam” în jurul pensiilor magistraților:
„Cu 41 de ani de cotizație, pensia mea este puțin spre 10.000 de euro. La un salariu de 60.000 de lei, adică 12.000 de euro. Eu nu înțeleg de ce atâta tam-tam. Nu juriștii fac legea, parlamentarii fac legea. Dacă vrem să reparăm ceva, să se facă la lumină, nu pe la spate. Se tot dau exemple de judecători sau procurori care au nu știu ce pensie. Dar astea sunt exemple singulare. Că ies la pensie la 45 de ani. Păi orice polițist poate ieși la pensie la 45 de ani. Și el mănâncă pensie timp de 30 de ani. Un magistrat poate nu prinde vârsta de pensionare.”
Lăzăroiu a susținut că judecătorii și procurorii merită pensii mari pentru că au numeroase interdicții profesionale:
„Un judecător, un procuror nu are voie la nicio activitate lucrativă. Nu are voie în firme, nu are voie să conducă firme. Nu au voie să deschidă o asociație. Sunt interdicții scrise direct în Constituție. Un medic poate lucra în trei spitale și poate câștiga de 10 ori cât un judecător. Să fim corecți.”