Cuprins:
Dragoș Sprînceană îl acuză pe George Simion că a făcut lobby ca România să fie exclusă din programul Visa Waiver, cu scopul de a câștiga capital electoral înaintea alegerilor prezidențiale din 2025. Omul de afaceri, stabilit în SUA și propus de Marcel Ciolacu ca „emisar special” pentru relația România-SUA, susține că informația i-ar fi fost recunoscută chiar de Simion, iar AUR respinge acuzațiile ca fiind „opinii personale”.

Acuzațiile lui Sprînceană
„Când am revenit în România, ca Consultant Federal Electoral din partea SUA și am făcut interviuri candidaților împreună cu Trey Trainor – Președintele Comisiei Federale Electorale Americane – plus Aaron Gentry, am aflat cu stupoare la întâlnirea cu domnul George Simion, prin admisia lui personală, că a făcut lobby împotriva României pentru a fi scoasă din programul Visa Waiver și a câștiga capital electoral împotriva coaliției. Tuturor membrilor de la AUR vă felicit pentru ce faceți! Dar sunteți conduși de un mic trădător de țară, mincinos, care tot vine prin America și aruncă cu milioane de dolari sperând să aibă întâlniri la nivel înalt și să vă impresioneze”, a declarat Sprînceană, potrivit DIGi24.
Reacția AUR
Partidul a transmis că „vorbim despre opinii personale și interpretări făcute de un apropiat al fostului premier Marcel Ciolacu și al guvernării PSD-PNL, după ce a apărut în stenogramele Adrianei Georgescu”. Reprezentanții AUR subliniază că nu există dovezi oficiale care să susțină acuzațiile.

Rolul lui Sprînceană în SUA
Dragoș Sprînceană susține că el a fost cel care a insistat pe lângă oficialii americani pentru reintroducerea României în programul Visa Waiver și acuză guvernarea - PSD, PNL și USR - că nu a comunicat public despre situație. În ianuarie 2025, autoritățile române anunțaseră că România va fi inclusă în program începând cu luna martie, însă decizia a fost suspendată și anulată ulterior de Departamentul american pentru Securitate Internă.


