Dacia își face oficial intrarea pe piața australiană, după o perioadă îndelungată de pregătiri. Australienii așteaptă deja cu interes „mult așteptatul Duster”. Deși prețurile nu au fost încă confirmate, primele estimări indică aproximativ 17.000 de euro.
SUV-ul Duster, cel mai popular model al mărcii Dacia și considerat de managerii Renault chiar mai cunoscut decât brandul românesc, a fost anunțat de rețeaua Renault Australia. Comenzile vor fi posibile începând cu luna iulie, potrivit Profit.
În Europa, Duster este cel mai vândut SUV al mărcii, iar în Australia va fi promovat drept gama „de aventură” a Renault. Prețul nu a fost încă anunțat oficial, dar estimările vorbesc despre aproximativ 30.000 de dolari australieni, echivalentul a 17.000 de euro.
„Vândut în Europa sub marca Dacia, o marcă low-cost a Renault, Duster, fabricat în România, este un SUV compact care concurează cu modele precum Skoda Kamiq și Suzuki Vitara”, notează un jurnalist prezent la lansarea australiană.
