Ziua Marinei Române, sărbătorită pe 15 august, a fost consacrată oficial în 1902, devenind astfel ziua marinarilor români. Această sărbătoare are o dublă semnificație, atât civilă, cât și militară, și este marcată prin ceremonii religioase și militare, parade navale și diverse manifestări organizate de autoritățile publice și instituțiile statului, sub egida Ministerului Apărării Naționale și a Ministerului Administrației și Internelor. De asemenea, 15 august este o zi liberă la nivel național, permițând oamenilor să participe la aceste festivități.
Ziua Marinei în Constanța
Între orele 10:00-12:00, va fi prezentat publicului de pe faleza din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa exerciţiul naval întrunit „Forţele Navale Române 2024″. De la ora 20:30, marinarii militari se vor retrage cu torţe, în acordurile Muzicii Militare a Forţelor Navale. Seara se va încheia cu un spectacol de artificii oferit de Primăria Municipiului Constanţa, care va putea fi urmărit din zona Piaţa Ovidiu – Portul Turistic Tomis.
Ziua Marinei în București
Ziua Marinei Române este sărbătorită în Bucureşti printr-o ceremonie militară şi religioasă, care va fi organizată pe 15 august, în intervalul orar 9:00 – 10:00, la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul “Regele Mihai I”
Ziua Marinei în Mangalia
Ziua Marinei Române este marcată, în Portul Turistic Mangalia, prin exerciţiul naval întrunit “Forţele Navale Române 2024”, jocuri şi concursuri marinăreşti, expoziţie de tehnică militară şi ateliere interactive, care vor avea loc.
Ziua Marinei în Brăila
Exerciţiul naval întrunit “Forţele Navale Române 2024” este prezentat publicului din Brăila între orele 10:00 – 12:30, pe faleza Dunării, zona Moara Violatus. De la ora 20:30, are loc retragerea cu torţe a marinarilor.
Ziua Marinei în Galați
Programul evenimentelor va începe la ora 17:00, cu intonarea Imnului Naţional al României de către Fanfara “Valurile Dunării”.
17:11 – 17:16 – citirea ordinului comun al Ministrului Afacerilor Interne, al Ministrului Apărării Naţionale şi al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii privind sărbătorirea Zilei Marinei Române 2024
17:16 – 17:26 – Ceremonial religios
17:26 – 17:40 – Lansarea la apă a ancorei (Crucii) de Flori
17:40 – 17:50 – Alocuţiuni
17:50 – 18:00 – Defilarea Gărzii de Onoare
18:00 -18:30 – Exerciţiu naval;
18:30 – 18:50 – Parada navelor militare
18:50 – 19:00 – Parada navelor civile
Ziua Marinei în Tulcea
Pe 15 august, între orele 10:00-13:00, publicul va putea urmări exerciţiul naval întrunit “Forţele Navale Române 2024”, precum şi jocuri şi concursuri marinăreşti.