Casa Scânteii (cunoscută inițial drept Combinatul Poligrafic Casa Scînteii „Iosif Visarionovici Stalin”, mai târziu după destalinizare Combinatul Poligrafic Casa Scînteii „Vladimir Ilici Lenin” sau mai scurt Casa Scînteii – numele se scria cu „î”, după modelul ortografic de inspirație sovietică, adoptat în 1953) – în prezent denumită Casa Presei Libere este o clădire cu o înălțime de 104 m construită între anii 1952-1957 de către arhitecții Nicolae Bădescu și Horia Maicu, șef de proiect fiind Panaite Mazilu.

Stilul este realist socialist, o formă comunistă de la începutul secolului 20 de neoclasicism, care a apărut ca reacție la modernism, mai ales la modernismul Art Deco, care în viziunea comuniștilor aparținea „capitalismului putred vestic”.
Clădirea este un ansamblu format din patru laturi ce adăpostesc o curte interioară mare, plus încă două ansambluri sub formă de „U”, care sunt legate de corpul din față, ansambluri ce au rămas deschise pentru a se construi după aceea un teatru și o casă a sindicatelor. Deoarece cheltuielile de construcție au fost foarte mari, teatrul și casa sindicatelor nu au mai fost ridicate.
Arhitectura a fost inspirată de clădirile înalte din Moscova, precum Universitatea Lomonosov, Leningradskaia Gastinița (Hotelul Leningrad). O altă clădire care a avut aceeași sursă de inspirație este Palatul Culturii și Științei din Varșovia.
Cu toate acestea, clădirea are și o sursă de inspirație autohtonă. Pentru documentare în vederea proiectării s-au vizitat câteva mănăstiri, Curtea de Argeș, Cozia, Horezu, și s-au ales câteva elemente decorative care să fie folosite apoi la Casa Scânteii. Printre acestea, șiragurile de coloane de la baza corpurilor joase din stânga și din dreapta corpului central, dar și așa-numita „ocniță”, cum se numește elementul în arhitectura tradițională, adică o ferestruică dreptunghiulară adâncită în zid, căreia i s-a dat drumul „să urce” de la primul etaj al corpului central până la ultimul.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Casa_Sc%C3%A2nteii













