România a înregistrat, între 2 iunie și 18 septembrie 2025, 30 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 29 confirmate și unul „probabil”, potrivit autorităților sanitare. Majoritatea pacienților sunt vârstnici, iar municipiul București conduce clasamentul îmbolnăvirilor, cu 10 cazuri raportate.
Cei mai afectați sunt persoanele în vârstă: 15 cazuri în grupa 70-79 de ani, șase cazuri între 50-59 de ani și patru cazuri între 60-69 de ani. Două persoane de peste 80 de ani s-au infectat, iar câte un caz a fost înregistrat la grupele 10-19, 30-39 și 40-49 de ani. Grupa 20-29 de ani nu a raportat niciun caz.
Virusul West Nile se transmite prin înțepătura țânțarilor infectați, în special din specia Culex, contaminați de păsări purtătoare. Boala nu se transmite prin contact direct între oameni. Majoritatea infecțiilor sunt asimptomatice, însă pot apărea forme ușoare – febră, dureri de cap, greață, dureri musculare, erupții cutanate – sau forme severe, neuroinvazive, cu meningită, encefalită sau paralizie, mai ales la persoanele în vârstă sau cu imunitate scăzută.
