Sesizați prin S.N.UA.U. 112, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Curcani au fost alertați de o femeie în vârstă de 34 de ani cu privire la un conflict în desfășurare în comuna Nana, județul Călărași.
Împreună cu jandarmii, polițiștii au constatat că în urma unui conflict spontan și ca urmare a consumului de băuturi alcoolice, un tânăr în vârstă de 26 de ani ar fi fost agresat fizic. Acesta a fost lovit cu pumnii, picioarele și un obiect contondent în cap de către un bărbat de 33 de ani și de alte două persoane necunoscute.
Persoana vătămată a înregistrat o plângere penală împotriva agresorilor, iar în urma acestei plângeri a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de lovire sau alte violente.
Polițiștii au desfășurat cercetări care au dus la identificarea celor doi tineri necunoscuți, în vârstă de 16, respectiv 17 ani.
De asemenea, probatoriul adunat a dus la reținerea bărbatului de 33 de ani pentru o perioadă de 24 de ore, aceasta având loc la data de 17 iulie a.c.