Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a informat că două persoane sunt în curs de investigare în legătură cu agresarea și răpirea unui bărbat. Incidentul a avut loc într-un local public din comuna Rotunda, iar poliţiştii au fost alertaţi sâmbătă printr-un apel la numărul de urgenţă 112.
Potrivit informaţiilor primite, victima a fost supusă violenţelor fizice de către mai multe persoane și apoi a fost obligată să intre într-un autoturism.
"Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat, de 38 de ani, din comuna Rotunda, judeţul Olt, în timp ce se afla la un local public din localitate, pe fondul unor discutii contradictorii, ar fi fost agresat fizic de către doi bărbaţi, în vârstă de 43 de ani, respectiv 32 de ani, ambii din comuna Rotunda. Ulterior, bărbatul de 38 de ani a fost introdus cu forţa într-un autoturism, care s-a deplasat într-o direcţie necunoscută”, a anunţat IPJ Olt.
Poliţiştii au reușit să localizeze victima la domiciliul bărbatului în vârstă de 43 de ani. Bărbatul în vârstă de 38 de ani a necesitat asistență medicală și a fost transportat la spitalul din Caracal.
