Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt, în urma primelor verificări, polițiștii au constatat că evenimentul rutier a implicat două vehicule, respectiv un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 80 de ani, din orașul Piatra-Olt, și un alt autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Băbiciu, județul Olt.
Ca urmare a incidentului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, respectiv bărbatul în vârstă de 80 de ani și o femeie, pasageră în autoturismul condus de acesta, aceștia fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
„Tânărul în vârstă de 25 de ani a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicând negativ, în timp ce bărbatului în vârstă de 80 de ani i-au fost prelevate mostre biologice de sânge la unitatea medicală, întrucât, din motive medicale, nu a putut fi supus testării.
În legătură cu acest incident, polițiștii au întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar ancheta se desfășoară în continuare”, transmit reprezentanții IPJ Olt.