Tânăr de 21 de ani, salvat după ce a stat blocat două zile într-un canal din Sectorul 5 al Capitalei. Incidentul a avut loc la intersecția străzilor Cladova și Pieptănari. Alarma a fost dată de doi cetățeni, care au auzit țipetele de ajutor ale tânărului și au alertat un echipaj al Secției 18 Poliție, aflat în zonă. Ulterior, a fost apelat numărul unic de urgență 112.
Tânărul era conștient, însă se afla într-o stare de sănătate precară
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție, precum și două echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Salvatorii au constatat că bărbatul se afla într-un canal cu o adâncime de aproximativ șase metri, canal care se află în prezent în reabilitare de către RADET.
Potrivit primelor informații furnizate de autorități, tânărul era conștient, însă se afla într-o stare de sănătate precară, având dificultăți respiratorii cauzate de temperatura ridicată din interiorul canalului și de perioada îndelungată petrecută acolo.
Pentru a putea fi extras în siguranță, salvatorii au fost nevoiți să lărgească accesul canalului, intervenția fiind una dificilă și realizată cu mare atenție. În cele din urmă, tânărul a fost scos la suprafață în siguranță și transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii au demarat verificări pentru a stabili împrejurările exacte în care tânărul a ajuns în canal și modul în care a rămas blocat timp de două zile, fără a putea cere ajutor până la momentul descoperirii sale.
