Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a fost condamnată definitiv la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, după ce Curtea de Apel Cluj i-a respins apelul împotriva sentinței pronunțate anterior de Tribunalul Cluj. Decizia instanței este definitivă.
În cursul zilei de joi, 6 iunie, polițiștii din Tăuții Măgherăuș au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei. Sorina Pintea, în vârstă de 59 de ani, a fost preluată și încarcerată la Penitenciarul Gherla.
„Astăzi, 6 iunie, poliţiştii din Tăuţii Măgherăuş au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Cluj. Aceştia au identificat o femeie de 59 de ani, condamnată la executarea unei pedepse de trei ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată”, a transmis IPJ Maramureș.
Condamnare definitivă
Hotărârea Curții de Apel Cluj vine după ce Pintea a contestat decizia inițială a Tribunalului Cluj din 26 aprilie 2024. Instanța a considerat apelul nefondat și a menținut pedeapsa cu executare.
De asemenea, Sorina Pintea a fost obligată să plătească 500 de lei cheltuieli judiciare, iar onorariul avocatului din oficiu va fi suportat de stat.
