Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER), alături de personalități ale spațiului public, fac un apel public către înalții reprezentanți ai statului român, Domnul Nicușor Dan, Președintele României și Domnul Ilie Bolojan, Prim-Ministrul Guvernului României, pentru a manifesta fermitate decizională în ceea ce privește contracararea fenomenului tot mai insidios al nostalgiei pro-totalitare care amenință fundamental valorile și instituțiile democratice.
Peste câteva zile, vom marca împlinirea a 36 de ani de la momentul eliberării României de teroarea unui regim ilegitim și criminal, un sistem totalitar care, prin atrocitățile sale, a lăsat urme adânci în conștiința noastră colectivă. În tot acest timp, pentru fiecare an petrecut în întunericul comunismului, pentru fiecare viață curmată, pentru fiecare destin ghidat de fanatismul unui dictator, am avut obligația morală să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru ca acea istorie îngrozitoare să nu se repete vreodată.

Însă astăzi trebuie să recunoaștem cu sinceritate că ne-am îndepărtat semnificativ de această datorie fundamentală. Nu este un moment de capitulare, nici de resemnare, ci unul pentru asumarea unui adevăr dureros, dar necesar: asistăm pasivi la un asalt furibund, coordonat sistematic, menit să rescrie și să distorsioneze realitatea istorică a trecutului recent. În aceste condiții, ne aflăm în fața unui pericol existențial pentru memoria și identitatea societății romanești.
Crimele regimului comunist, represiunile Securității, restricțiile asupra libertăților fundamentale, foametea, frigul și suferința sunt, din păcate, banalizate astăzi și înlocuite prin campanii de rescriere a istoriei și de albire a trecutului totalitar.
Într-un Stat care proclamă valori democratice profunde, aceste atrocități sunt negate sau prezentate într-o lumină distorsionată, fiind înlocuite cu materiale de propagandă pro-totalitară. La 36 de ani de la Revoluție, România democratică este sufocată cu rafturi întregi de suveniruri care glorifică regimul comunist, este asaltată de politicieni care susțin public că Nicolae Ceaușescu a fost un patriot și este copleșită de zeci de mii de postări online generate de ferme de trolli și boți, în care perioada comunistă este prezentată ca o epocă de glorie, benefică pentru națiune.
Nu putem accepta faptul că Statul român își predă pe tavă cetățenii, în special tinerii, unor forțe care urmăresc prin manipulare doar remodelarea mentalului colectiv și distorsionarea percepțiilor, pentru ca, pas cu pas, în viitor, societatea să ajungă în pragul acceptării ideologiei unui regim dictatorial.
Nu putem tolera incapacitatea de a mobiliza resursele necesare pentru a contracara strategic această amenințare.
Domnule Președinte, Domnule Prim-Ministru,
Timpul acțiunii ferme a sosit. Este imperativ să utilizăm toate instrumentele democratice și resursele instituționale pentru a opri acest fenomen nociv, care riscă să erodeze fundamentul moral și valoric al națiunii noastre.
Avem, mai mult ca oricând, o datorie față de viitorul tinerilor acestei țări, cât și față de trecutul părinților și bunicilor noștri care, acum aproape 36 de ani, au strigat cu disperare și curaj „Libertate!”. Libertatea și democrația sunt valori sacre, inalienabile, pe care nu avem dreptul să le negociem și a căror devalorizare nu putem să o permitem.
Lista semnatarilor:
● Gabriel Liiceanu - Filozof
● Mircea Cărtărescu - Scriitor
● Victor Rebengiuc - Actor
● Radu Vancu - Scriitor
● Lidia Bodea - Director Editura Humanitas
● Ioana Pârvulescu - Scriitoare
● Cristian Preda - Profesor de Științe Politice
● Daniel Șandru- Președinte Executiv IICCMER
● Dennis Deletant - Profesor Emerit, University College London
● Gelu Duminică - Sociolog
● Remus Ștefureac - Sociolog
● Lucian Mîndruță - Jurnalist
● Vlad Petreanu - Jurnalist
● Cosmin Nedelcu - Micutzu - Actor
● Oana Pellea - Actriță
● Andrei Caramitru - Tech investor and entrepreneur
● Elena Calistru
● Tudor Giurgiu - Regizor
● Dragoș Pătraru - Jurnalist
● Corneliu Bjola - Profesor Universitatea Oxford
● Cosmin Popa - Cercetător, Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” al Academiei Române
● Liviu Tofan - Scriitor
● Vasile Bănescu - Membru CNA
● Ioan Stanomir - Profesor
● Oana Dimofte - Jurnalistă
