SAPE v-a inaugura un parc fotovoltaic în valoare de 7 milioane de euro în județul Prahova

Data:

Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) va inaugura în câteva zile, la Valea Călugărească, prima investiție realizată din fonduri PNRR de către o companie energetică deținută de statul român. Parcul fotovoltaic a fost finalizat într-un timp record.

Valoarea totală a investiției este de aproape 35 milioane lei, din care aproximativ 7,5 milioane lei reprezintă fonduri nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„SAPE este producător de energie verde și continuă să se implice activ în dezvoltarea capacităților de producție a energiei din surse regenerabile. Contractul pentru «Stația de producere a energiei electrice prin panouri fotovoltaice și rețea de transport energie electrică în sistemul național – CEF 4.9995 MW» a fost semnat la sfârșitul lunii august 2023, iar acum se fac ultimele lucrări, astfel încât, în luna aprilie, la doar 8 luni de la demararea proiectului, parcul fotovoltaic va deveni funcțional. Aceasta este o dovadă clară că și companiile în care statul român este acționar pot fi exemple de rapiditate și bune practici!”, a declarat Bogdan Nicolae Stănescu, Președintele Directoratului SAPE, în luna martie.

Potrivit economica.net, obiectivul situat în satul Dârvari va fi inaugurat pe 5 iulie.

SAPE mai deține două parcuri eoliene: CEE Horia (jud. Constanța), cu o capacitate de 7,5 MW, și CEE Curcubăta (jud. Alba), cu o capacitate de 15 MW.

„În prezent, ne aflăm în plin proces de dezvoltare, capacitatea totală instalată fiind de 27,5 MW, iar producția anuală de circa 40.000 MWh. Strategia noastră este ca, până în anul 2026, să devenim un producător semnificativ, cu 100 – 150 MW instalați în surse regenerabile de energie”, a afirmat Bogdan Nicolae Stănescu.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

Schimbări majore în programul de reciclare

Românii care colectează ambalaje prin Sistemul de Garanție-Returnare (SGR)...

Primăria Capitalei pornește lupta cu țânțarii: Începe dezinsecția în București

În prima zi după Paște, Primăria Municipiului București anunță...

Cod galben de furtuni în zonele montane din Muntenia: Avertizare ANM pentru Valea Prahovei și alte localități

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare...

Incendiu la Mănăstirea Ghighiu din Prahova, în a doua zi de Paște

Un incendiu a izbucnit luni, în a doua zi...

Alertă de urs în Poiana Brașov: Locuitorii au primit mesaj Ro-Alert

Duminică seară, locuitorii din Poiana Brașov au primit un...

Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a murit la vârsta de 59 de ani

Omul de afaceri Nawaf Salameh, fondatorul și președintele Alexandrion...

Reacții din România după moartea Papei Francisc: „Un simbol al smereniei și compasiunii”

Moartea Papei Francisc a generat reacții de condoleanță și...

Semnal Magazin
SEMNAL

Strawberries & Cream Crepe Cake – desertul delicat al verii

Un desert rafinat, spectaculos și incredibil de savuros, Tortul...

Ford Mustang Dark Horse – puterea întunecată a legendarei muscle car

Ford Mustang a fost întotdeauna un simbol al performanței...

Gran Canaria – perla exotică a Arhipelagului Canare

Situată în mijlocul Oceanului Atlantic, Gran Canaria este a...

„Cel mai urât animal din lume” a fost numit Peștele Anului în Noua Zeelandă

Blobfish-ul, cunoscut adesea drept „cel mai urât animal din...

Nașterea Romei – 753 î.Hr.

Roma, unul dintre cele mai influente orașe din istoria...

Ötzi: cel mai vechi caz nerezolvat din lume

În anul 1991, doi turiști germani care se plimbau...

Charles Dickens – maestrul romanului victorian

Charles Dickens este considerat unul dintre cei mai mari...