La sfârșitul lui august, Frigiliana își schimbă puțin ritmul. Străduțele pe care le știm cu toții, cu case albe, flori și scări care par că nu se mai termină, se umplu de oameni, muzică, tarabe, mirosuri de mâncare și spectacole. Festivalul Frigiliana 3 Culturas a început joi, 27 august, și continuă până duminică, 30 august.
Am fost vineri după-amiază la festival și, deși am ajuns de multe ori în Frigiliana, am plecat de acolo cu senzația că mai am încă multe de descoperit.
Festivalul a început în 2006 și a crescut de la an la an, ocupând astăzi aproape tot centrul vechi al localității. Piața medievală, Ruta de la Tapa, spectacolele de stradă, atelierele, muzica și concertele sunt doar partea vizibilă a evenimentului. În spatele numelui „3 Culturas” se află însă o poveste care începe cu mult înainte de prima ediție a festivalului.

De ce trei culturi?
Creștină, musulmană și evreiască. Acestea sunt cele trei culturi la care face referire festivalul.
Frigiliana are o istorie care merge cu mult în urmă. Zona era locuită încă din jurul anului 3000 î.Hr.; aici au ajuns fenicienii și romanii, iar localitatea pe care o vedem astăzi a început să se contureze în perioada musulmană, în secolele IX-X. Atunci a fost construită și fortăreața de pe deal, în jurul căreia s-a dezvoltat vechea așezare.
Dacă vă plimbați prin cartierul vechi, veți înțelege imediat cât de puternică este această moștenire. Străzile sunt înguste și abrupte, casele sunt construite una lângă alta, iar traseul nu pare făcut după regulile cu care suntem obișnuiți astăzi. Frigiliana păstrează una dintre cele mai autentice expresii ale arhitecturii tradiționale de influență arabă din provincia Málaga.
Dar istoria celor trei culturi nu înseamnă că în Frigiliana oamenii au trăit mereu în armonie.
Aici lucrurile devin mult mai complicate.
Vara lui 1569
În secolul al XVI-lea, după cucerirea Regatului Granadei, comunitatea musulmană din zonă a început să fie supusă unor presiuni tot mai mari. Restricțiile privind limba, îmbrăcămintea și obiceiurile au contribuit la revolta moriscilor.
În 1569, Frigiliana a devenit unul dintre principalele locuri ale confruntării. Moriscii s-au refugiat pe El Fuerte, iar la 11 iunie a avut loc ceea ce istoria locală numește Bătălia de la Peñón de Frigiliana. Înfrângerea lor a fost urmată de expulzarea și dispersarea populației morisce.
Povestea acelei perioade poate fi urmărită chiar în centrul vechi.
Eu am căutat-o vineri, după ce am aflat că există 12 panouri ceramice care spun, în ordine cronologică, povestea lunilor care au precedat bătălia. Și trebuie să recunosc: după atâtea vizite în Frigiliana, nu le acordasem niciodată atenția pe care o merită.

Panourile au fost instalate în anii '60, în timpul remodelării cartierului Barribarto. Traseul începe pe Calle Hernando El Darra și se termină la capătul Calle El Garral. Fiecare panou prezintă o etapă a poveștii, iar textele sunt bazate pe lucrarea istoricului Antonio Navas Acosta despre viața și diaspora moriscilor din Axarquía.

Și sunt ușor de ratat dacă nu știi ce cauți.
Pentru că Frigiliana are atât de multe lucruri de fotografiat, încât o placă ceramică de pe un perete poate deveni foarte ușor doar încă un detaliu printre sute.
După ce știi însă ce reprezintă, merită să le urmărești pe toate.
Povestea celor trei religii a ajuns și pe un vas
Mai există un detaliu interesant legat de numele festivalului și de unul dintre cele mai cunoscute locuri din centrul vechi: El Torreón.

În curtea acestuia se află mai multe vase vechi, iar una dintre ele poartă un simbol interpretat ca reprezentând cele trei mari religii: musulmană, sefardă și creștină. Descoperirea vasului a stat la baza folosirii expresiei „Frigiliana, Villa de las 3 Culturas”, iar mai târziu această idee a devenit tema festivalului.






