Peste zece zile, potrivit unui calcul publicat acum 66 de ani, ar trebui să vină sfârșitul lumii. Data nu vine dintr-o profeție populară, ci din revista Science, una dintre cele mai respectate publicații științifice din lume. Pe 4 noiembrie 1960, aceasta a publicat un articol al cărui titlu suna ca o sentință, „Doomsday: Friday, 13 November, A.D. 2026”, adică ziua judecății, vineri, 13 noiembrie 2026.
Un calcul serios, cu un final absurd
Autorii erau Heinz von Foerster, fizician născut la Viena și stabilit în Statele Unite, și doi colegi de la Universitatea Illinois, Patricia M. Mora și Lawrence W. Amiot. Ei au adunat 24 de estimări ale populației Terrei din ultimii 2.000 de ani și au observat un lucru neliniștitor. Omenirea nu creștea doar exponențial, ca economiile dintr-un depozit cu dobândă la dobândă. Creșterea se accelera, iar timpul în care numărul oamenilor se dubla devenea tot mai scurt.
Explicația lor ținea de o trăsătură specific umană. Cu cât suntem mai mulți, cu atât comunicăm și colaborăm mai mult, iar soluțiile găsite împreună ne permit să creștem și mai repede. Prelungită pe hârtie, curba urca spre infinit într-un an anume. Subtitlul articolului avertiza că asta se va întâmpla dacă populația va continua să crească la fel ca în ultimele două milenii.
Concluzia, rămasă celebră, are ceva de umor negru. Stră-strănepoții noștri, scriau autorii, nu vor muri de foame, ci vor fi „striviți până la moarte”. Soluția propusă era la fel de directă. Omenirea trebuia să își reducă natalitatea la jumătate.
O dată aleasă cu zâmbetul pe buze
Ecuația indica anul 2026 și o fracțiune care cădea la mijlocul lui noiembrie. Autorii au ales o zi de vineri, 13, iar comentatorii au remarcat de mult că precizia datei era în bună parte o glumă. Detaliul cel mai savuros e altul. Heinz von Foerster s-a născut pe 13 noiembrie 1911, așa că presupusul sfârșit al lumii cade exact în ziua în care ar fi împlinit 115 ani.
Nici gustul pentru spectacol nu e o surpriză, pentru că în tinerețe von Foerster fusese magician de scenă. Istoricul canadian Alan MacEachern, de la Western University, compară articolul cu un număr de iluzionism reușit, cu o introducere banală, o întorsătură uluitoare și o revenire liniștitoare la normal.
Trei decenii în care ecuația a avut dreptate
Articolul a făcut imediat vâlvă. Au scris despre el Time și The New York Times, iar desenatorul Walt Kelly i-a dedicat o serie de benzi desenate cu personajul Pogo. Matematicieni și demografi au trimis revistei scrisori dure, în care calculul era numit ridicol și absurd. Marvin Shinbrot, de la Universitatea Stanford, a scris că lucrarea ar putea impresiona doar oamenii creduli. Autorii nu au dat înapoi și și-au apărat matematica în replici la fel de aprinse.
Ecuația a intrat apoi în manualele de genetică, ecologie și demografie și a ajuns în locuri neașteptate. În 1963, un reprezentant al industriei chimice a invocat-o în fața unei comisii a Parlamentului canadian, ca argument în favoarea pesticidelor. În 1971, a fost citată într-un dosar despre avort ajuns la Curtea Supremă a Statelor Unite.
