Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport (UNEFS) din București îi va acorda Nadiei Comăneci titlul de Doctor Honoris Causa. Ceremonia este programată pentru 19 noiembrie, de la ora 12:00, în Amfiteatrul „George Emil Palade" din sediul central al universității.
„Acordarea acestei înalte distincții academice exprimă recunoașterea performanțelor sale sportive excepționale, a contribuției remarcabile la dezvoltarea gimnasticii și la afirmarea sportului românesc pe plan internațional, precum și a rolului său de model pentru generații de sportivi", precizează UNEFS într-un comunicat.
O legătură personală cu universitatea
Nadia Comăneci este absolventă a Institutului de Educație Fizică și Sport (IEFS), instituția predecesoare a actualei UNEFS, promoția 1984. Potrivit universității, titlul capătă astfel o semnificație aparte, reafirmând legătura dintre parcursul ei de excelență și instituția în care și-a desăvârșit formarea universitară.
„Prin acest moment solemn, comunitatea academică a UNEFS București celebrează excelența sportivă, valorile olimpice și rolul formativ al educației prin sport", a transmis universitatea, adăugând că evenimentul este și un prilej de a consolida dialogul dintre mediul academic și mișcarea sportivă, deschizând perspective pentru colaborări instituționale și proiecte comune.




