Mihai Leu, fost campion mondial la box profesionist și campion național la raliuri, a murit la vârsta de 56 de ani. Familia sportivului a anunțat decesul marți, 1 iulie 2025, printr-un mesaj publicat pe pagina sa oficială de Facebook.
Fostul sportiv suferea de cancer de colon, boală cu care fusese diagnosticat pentru prima dată în 2014. Maladia a recidivat în decembrie 2024, iar în ultimele luni Mihai Leu a fost internat de mai multe ori, suferind intervenții chirurgicale dificile.
În luna aprilie, a fost transportat de urgență cu elicopterul la spital, în urma unei hemoragii interne. A fost supus unei intervenții chirurgicale și internat în secția de terapie intensivă. După aproximativ două săptămâni, a fost externat și posta un mesaj optimist, în care își exprima dorința de a reveni la cursele de super rally.
Starea sa de sănătate s-a deteriorat din nou recent, fiind adus de urgență de la Hunedoara la Institutul Clinic Fundeni. A fost operat din nou și plasat în comă indusă. Nu a mai putut fi salvat.


