În centrul Capitalei, chiar în zona kilometrului zero, se află una dintre clădirile care au reușit să păstreze cel mai bine atmosfera Bucureștiului de altădată. Palatul Suțu nu este doar un monument arhitectural, ci o adevărată cronică a orașului: a cunoscut luxul balurilor aristocratice, ocupația militară, schimbările de regim și chiar perspectiva demolării.
Astăzi, în spatele fațadei sale impunătoare funcționează Muzeul Municipiului București. Puțini dintre cei care trec prin fața clădirii își imaginează însă cât de spectaculoasă a fost viața acesteia în urmă cu aproape două secole.
Construit pentru o familie cu sânge domnesc
Povestea palatului începe între anii 1833 și 1835, când Costache Grigore Suțu, membru al unei familii cu puternice legături în istoria Moldovei și a Țării Românești, a decis să-și ridice o reședință pe măsura statutului său.
Proiectul a fost încredințat arhitecților vienezi Conrad Schwink și Johann Veit, care au conceput o clădire în stil neogotic, cu o înfățișare neobișnuită pentru Bucureștiul acelor vremuri.
Palatul impresiona prin simetrie, proporții și influențele occidentale. Într-un oraș în care numeroase locuințe erau încă modeste ca dimensiuni, construcția devenea un simbol al ambiției familiilor înstărite de a aduce eleganța marilor capitale europene în București.
Balurile care adunau elita Capitalei
Perioada de maximă strălucire a palatului a venit în timpul lui Grigore Suțu și al soției sale, Irina, fiica bancherului Ștefan Hagi Moscu.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, reședința s-a transformat într-unul dintre cele mai importante locuri de întâlnire ale societății bucureștene. Aici se organizau baluri, serate și dineuri la care participau aristocrați, oameni politici și personalități ale vremii.
Printre evenimentele renumite se numărau balurile care deschideau sezonul monden în februarie, dar și petrecerile de Revelion, la care erau prezenți inclusiv regele și regina României.
Grigore Suțu își întâmpina invitații purtând mănuși albe și ținând în mână sceptrul de mare logofăt. Doamnele apăreau în rochii elegante, multe comandate de la Paris sau Viena, iar muzica și valsurile lui Johann Strauss completau atmosfera inspirată de marile saloane europene.
Nici mesele nu erau mai prejos. Dineurile includeau preparate sofisticate, dulciuri elaborate, vinuri vechi și șampanie franțuzească. Unele specialități erau comandate de la celebrul stabiliment Capșa.
Oglinda de Murano, una dintre bijuteriile palatului
Interiorul clădirii ascunde câteva dintre cele mai spectaculoase detalii arhitecturale ale sale.
În 1862, amenajarea interioară a fost încredințată sculptorului Karl Storck. Una dintre cele mai importante intervenții a fost realizarea scării monumentale cu două brațe, care conduce privirea către o impresionantă oglindă adusă de la Murano.
Deasupra acesteia se află un medalion sculptat în lemn, reprezentând-o pe Irina Suțu.
Oglinda, scara și detaliile decorative au devenit elemente emblematice ale palatului. Chiar și astăzi, acestea se numără printre punctele de atracție pentru vizitatori.
De la reședință aristocratică la sediu de instituții
La începutul secolului XX, palatul a ieșit treptat din proprietatea familiei Suțu și a intrat într-o perioadă complicată.
În timpul Primului Război Mondial, în timpul ocupației germane, clădirea a fost folosită drept cartier general al trupelor de ocupație. După război, imobilul a trecut prin mai multe schimbări de proprietate și destinație, fiind legat de instituții precum Primăria Capitalei, Banca Chrissoveloni și CEC.
