Pachamama România a lansat marți seară, 13 octombrie 2026, la ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, campania de strângere de semnături pentru Inițiativa Cetățenească Europeană „Drepturi pentru Natură”. Inițiativa cere Comisiei Europene să recunoască, printr-o directivă sau un regulament, ecosistemele ca titulari de drepturi în legislația Uniunii Europene.
Lansarea de la București a avut loc în aceeași zi în care colectarea semnăturilor a început oficial în toată Uniunea Europeană. Potrivit registrului Comisiei Europene, perioada de colectare a pornit pe 13 octombrie 2026 și se încheie pe 13 octombrie 2027.
Ce cere inițiativa „Drepturi pentru Natură”
Inițiativa, intitulată oficial „Rights for Nature: Empower Citizens to Represent and Protect Ecosystems”, a fost înregistrată de Comisia Europeană pe 19 mai 2026, sub numărul ECI(2026)000006. Organizatorii cer ca râurile, pădurile sau zonele umede să nu mai fie tratate juridic doar ca proprietate sau resursă, ci ca entități vii, cu interese și drepturi proprii.
Potrivit organizatorilor, printre drepturile care ar putea fi recunoscute ecosistemelor se numără dreptul de a exista, de a se regenera și de a fi restaurate atunci când sunt deteriorate. Propunerea prevede și un mecanism de aplicare: cetățenii și organizațiile civile ar putea reprezenta ecosistemele în instanță, asemenea unui tutore care acționează în numele unei persoane care nu se poate apăra singură.
Inițiatorii susțin că modelul nu înlocuiește legislația de mediu existentă, ci o completează. Ei fac comparația cu firmele și asociațiile, care au deja personalitate juridică și își pot apăra interesele în fața legii.
Un milion de semnături și praguri naționale
Pentru ca inițiativa să fie validă, organizatorii trebuie să strângă cel puțin un milion de semnături în UE și să atingă pragurile minime în cel puțin șapte state membre. Pentru România, pragul stabilit prin regulamentul european este de 23.760 de semnături.
Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, Comisia Europeană este obligată să examineze propunerea și să răspundă oficial. Pot semna cetățenii UE care au drept de vot la alegerile pentru Parlamentul European.
În prima zi de colectare, până la ora 18:30, inițiativa strânsese 8.468 de semnături la nivelul UE, dintre care 80 din România, potrivit datelor publice ale registrului Comisiei Europene. Cele mai multe proveneau, la acel moment, din Țările de Jos, Franța și Belgia.



