Societate

Gisèle Pelicot: femeia care a refuzat să-i fie rușine

de Erika Badea · ·

Gisèle Pelicot trecand pe langa un zid pe care scrie ca un viol, e un viol
Gisèle Pelicot trecand pe langa un zid pe care scrie ca un viol, e un viol

Timp de aproape zece ani, Gisèle Pelicot a trăit în propria casă fără să știe ce i se întâmplă.

Avea o familie, un soț, copii, nepoți și o viață care, din afară, părea una obișnuită. Numai că, în timp ce ea credea că suferă de probleme de sănătate, încercând să înțeleagă de ce are goluri de memorie și de ce se trezește uneori fără să știe ce s-a întâmplat cu o seară înainte, soțul ei o droga.

Apoi, bărbați pe care îi cunoscuse pe internet veneau în casa lor.

Gisèle era inconștientă.

Iar Dominique Pelicot își viola soția și îi invita și pe ceilalți să o violeze.

O filma.

Ani întregi.

Povestea avea să iasă la lumină abia în 2020, aproape întâmplător. Iar ceea ce au descoperit anchetatorii avea să ducă la unul dintre cele mai importante procese pentru viol din Franța din ultimele decenii.

Totul a început într-un supermarket

Este aproape absurd felul în care a fost descoperită povestea.

Pe 12 septembrie 2020, Dominique Pelicot a fost prins într-un supermarket din Carpentras în timp ce filma pe sub fustele unor femei. Poliția a fost sesizată, iar anchetatorii au decis să-i percheziționeze locuința.

Au confiscat calculatoare, telefoane, carduri de memorie și stickuri USB.

Când au început să le verifice, au descoperit ceva mult mai grav decât incidentul din supermarket.

Pe dispozitivele lui Pelicot existau mii de fotografii și videoclipuri.

Anchetatorii au găsit inclusiv conversații în care acesta explica altor bărbați cum își droga soția și îi invita să vină la domiciliu. În total, poliția a identificat aproximativ 72 de bărbați despre care credea că fuseseră implicați, însă nu toți au putut fi identificați.

Pentru Gisèle, însă, avea să urmeze partea cea mai greu de imaginat.

Ea nu știa nimic.

Credea că este bolnavă

Ani la rând, Gisèle avusese probleme pe care nu reușea să le explice.

Avea pierderi de memorie și perioade despre care nu își amintea nimic. A ajuns să se teamă că ar putea avea Alzheimer sau chiar o tumoare cerebrală.

În realitate, explicația era cu totul alta.

Soțul ei îi administra medicamente care o făceau să doarmă profund și o lăsau incapabilă să își dea consimțământul sau să înțeleagă ce se întâmpla în jurul ei.

Dominique Pelicot a recunoscut în timpul procesului că își droga soția și că organiza întâlnirile cu bărbații pe care îi găsea online.

Iar înregistrările găsite de polițiști au devenit una dintre cele mai importante probe ale dosarului.

„Nu vreau să-mi fie rușine mie”

Poate că aici începe, de fapt, povestea care a făcut-o pe Gisèle Pelicot cunoscută în întreaga lume.

În Franța, victimele agresiunilor sexuale beneficiază, în mod normal, de protecția anonimatului.

Gisèle a refuzat-o.

A vrut ca procesul să fie public.

A vrut ca numele ei să fie cunoscut.

A vrut ca oamenii să vadă ce i s-a întâmplat.

Nu pentru că îi era ușor.

Ci tocmai pentru că nu voia ca rușinea să rămână asupra ei.

În timpul procesului a transmis în repetate rânduri ideea că rușinea trebuie să se mute de la victimă la cei care au comis faptele. A spus că nu consideră ceea ce face un act de curaj, ci o hotărâre de a schimba lucrurile și de a vorbi și pentru alte victime.

Este unul dintre motivele pentru care cazul Pelicot a depășit cu mult granițele Franței.

Nu mai era doar procesul unui bărbat acuzat că și-a drogat și violat soția.

A devenit o discuție despre consimțământ, despre violența sexuală, despre complicitate și despre cât de ușor poate fi ascunsă o asemenea crimă în spatele unei vieți aparent normale.

Oameni obișnuiți

Procesul de la Avignon a început în septembrie 2024.

Pe banca acuzaților s-au aflat 51 de bărbați, inclusiv Dominique Pelicot.

Nu erau personaje desprinse dintr-o lume interlopă.

Printre ei se aflau oameni cu meserii și vieți obișnuite: muncitori, pompieri, militari, agenți de pază, șoferi, angajați în magazine și alte persoane fără un trecut criminal care să-i fi făcut, la prima vedere, suspecți de asemenea fapte.

Presa franceză i-a numit „Monsieur Tout-le-monde", adică omul de lângă tine. Niciunul nu a anunțat poliția când a văzut în ce stare se afla Gisèle.

Mulți au susținut mai târziu că nu știau ce fac sau că vinovat era doar soțul ei, care i-ar fi păcălit. Ce facem cu un adevăr în care vinovații arată ca oricine altcineva?

Verdictul: toți au fost găsiți vinovați

Pe 19 decembrie 2024, după mai bine de trei luni de proces, instanța a pronunțat verdictul.

Toți cei 51 de inculpați au fost găsiți vinovați.

Dominique Pelicot a primit 20 de ani de închisoare, pedeapsa maximă solicitată de procurori pentru el. Instanța l-a considerat principalul organizator al mecanismului prin care soția sa era drogată și agresată.

Dintre ceilalți 50 de bărbați, 46 au fost condamnați pentru viol, doi pentru tentativă de viol și doi pentru agresiune sexuală. Pedepsele au fost cuprinse între 3 și 15 ani.

Pentru Gisèle, însă, procesul nu s-a terminat cu acea zi.

Un singur apel

La final, 17 dintre cei 51 de condamnați anunțaseră că vor face apel.

În cele din urmă, însă, doar unul dintre ceilalți condamnați a ajuns efectiv să fie judecat din nou.

În octombrie 2025, Husamettin Dogan, condamnat inițial la nouă ani, a făcut apel și a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

A fost ultimul capitol judiciar al cazului.

Procesul penal era închis.

De la sala de judecată la lege

Legea franceză definea violul prin violență, constrângere, amenințare sau surprindere, fără o mențiune clară a consimțământului. În 2023, Franța blocase includerea unei definiții bazate pe consimțământ într-o directivă europeană. În ianuarie 2025, un raport al parlamentarilor din mai multe partide a cerut schimbarea.

Pe 23 octombrie 2025, Adunarea Națională a votat textul, cu 155 de voturi pentru și 31 împotrivă. Pe 29 octombrie, Senatul l-a adoptat definitiv, cu 327 de voturi pentru și 15 abțineri. Legea a apărut în Jurnalul Oficial pe 7 noiembrie.

Noua definiție spune că orice act sexual neconsimțit este o agresiune sexuală. Consimțământul trebuie să fie liber și informat, specific, prealabil și revocabil. Textul precizează că nu poate fi dedus din tăcere sau din lipsa unei reacții, mai ales când victima doarme ori este inconștientă. Este exact situația în care a fost ținută Gisèle ani la rând.

Franța s-a alăturat astfel unor țări europene care aveau deja asemenea legi, printre care Spania, unde locuiesc.

Dar întrebarea rămâne

Cazul Gisèle Pelicot nu este doar despre un soț care și-a trădat soția într-un mod inimaginabil.

Nici doar despre cei 50 de bărbați care au ajuns în fața judecătorilor.

Este despre ceea ce se întâmplă atunci când oamenii aleg să nu vadă.

Să nu întrebe.

Să nu intervină.

Să creadă că, dacă altcineva a organizat totul, responsabilitatea nu mai este și a lor.

Și este despre o femeie care, după ce a aflat că ani din viața ei fuseseră filmați și transformați într-un coșmar pe care nu și-l amintea, a trebuit să facă o alegere pe care nimeni nu ar trebui să fie obligat să o facă: să se ascundă sau să iasă în fața tuturor.

Câte femei tac pentru că li s-a transmis, direct sau pe ocolite, că rușinea e a lor? Nu am un număr. Știu doar că într-o sală din Avignon s-a întâmplat contrariul.

Gisèle Pelicot nu a devenit cunoscută pentru că i s-a întâmplat ceva îngrozitor. A devenit cunoscută pentru ceea ce a făcut după ce a aflat.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Comentarii

Nu există comentarii la acest articol.