În câteva comune din nord-estul Moldovei, ultimul recensământ arată sub 500 de locuitori, iar numărul continuă să scadă. Școlile s-au închis pe rând, cabinetele medicale funcționează cu program redus, iar tinerii pleacă la muncă în străinătate sau în orașele apropiate.
Institutul Național de Statistică a consemnat, în ultimele două decenii, o scădere constantă a populației în zonele rurale din județele Botoșani, Suceava și Iași. Comunele mici, aflate la distanță de drumurile naționale, au pierdut locuitori de la un recensământ la altul, iar tendința s-a menținut constant descendentă.
Migrația pentru muncă spre statele din vestul Europei a crescut treptat, pe măsură ce piețele de muncă din Uniunea Europeană s-au deschis gradual pentru cetățenii români, un proces care s-a derulat pe parcursul mai multor ani, nu printr-o singură schimbare bruscă. Satele rămase cu populație îmbătrânită nu mai au resursa demografică pentru a se reface: numărul nașterilor e mic, iar cel al deceselor depășește constant natalitatea.
În ultimul deceniu, mai multe școli primare și grădinițe din zonele rurale ale nord-estului au fost desființate sau comasate cu unități din satele vecine, pe măsură ce numărul copiilor a scăzut sub pragurile care justifică menținerea unor clase separate. Deciziile sunt luate local, ținând cont de rețeaua școlară aprobată și de costul standard per elev, iar în unele cazuri autoritățile aleg soluții intermediare, precum clasele cu predare simultană pe mai multe niveluri.
Copiii care mai rămân în sate sunt duși zilnic cu microbuzul școlar în comuna de reședință, uneori pe drumuri de pământ greu practicabile iarna. Familiile tinere cu copii mici evită să se stabilească în localități fără școală, ceea ce adâncește și mai mult depopularea.
Multe comune din zonă nu au medic de familie propriu de ani buni. Cabinetele funcționează cu jumătate de normă, prin rotația unui medic care acoperă mai multe sate, sau au rămas complet fără personal medical.
Pentru o consultație de rutină, locuitorii vârstnici trebuie să parcurgă zeci de kilometri până la orașul cel mai apropiat. Pentru urgențe, timpul de intervenție al ambulanței crește semnificativ față de zonele urbane. Persoanele cu boli cronice, cele mai multe dintre ele vârstnice, resimt cel mai acut absența unui cabinet local.
Ce spun locuitorii rămași
În satele cele mai afectate, locuitorii vârstnici povestesc adesea aceeași realitate: vecinii au murit sau s-au mutat la copii, în oraș, iar casele rămase goale se degradează rapid, în timp ce terenurile din jur nu mai sunt lucrate.
Foști cadre didactice de la școli desființate în ultimii ani descriu un tipar asemănător: efectivele de elevi au scăzut treptat, până când numărul copiilor nu a mai justificat menținerea unei clase separate, iar comasarea cu școala din comuna vecină a devenit soluția administrativă.
Astfel de relatări se repetă, cu variații, în mai multe comune din zonă. Oamenii vorbesc despre magazine sătești închise, biserici cu tot mai puțini enoriași și drumuri pe care nu mai circulă aproape nimeni.
Consecințele sociale pe termen lung
Depopularea nu afectează doar cifrele demografice. Odată ce o comună coboară sub un anumit prag de locuitori, devine tot mai greu de justificat menținerea infrastructurii de bază: apă curentă, canalizare, iluminat public, transport în comun.
Veniturile administrațiilor locale depind de mai multe surse, printre care taxele locale, cotele defalcate din impozitul pe venit și mecanismele de echilibrare bugetară, iar numărul de locuitori influențează unele dintre aceste formule de repartizare, fără să fie singurul criteriu. Cu resurse limitate, primăriile din comunele mici au totuși mai puțină marjă de investiție în drumuri sau utilități, ceea ce descurajează revenirea tinerilor sau atragerea unor familii noi.
Pe termen lung, specialiștii în demografie avertizează că o parte din aceste comune riscă să ajungă la un punct din care refacerea populației devine practic imposibilă fără politici publice dedicate zonelor rurale afectate.
Ce se poate face concret
- Programe de atragere a medicilor de familie în zone rurale, cu stimulente financiare și locuințe de serviciu.
- Menținerea transportului școlar și a rutelor de microbuz către comunele fără școală proprie.
- Investiții în infrastructura de bază, apă și drumuri, ca precondiție pentru orice revenire demografică.
Fără astfel de măsuri, satele din nord-estul Moldovei vor continua să piardă locuitori, iar la un moment dat unele riscă să rămână doar pe hartă.
