Părinții din familiile monoparentale ar putea beneficia de trei zile suplimentare de concediu de odihnă în fiecare an, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri, 23 septembrie, de Senat. Pentru a intra în vigoare, propunerea trebuie să fie aprobată și de Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.
86 de voturi pentru, în Senat
Proiectul a fost adoptat de Senat cu 86 de voturi pentru și 22 de abțineri. Dacă va fi aprobat și de Camera Deputaților, părinții din familiile monoparentale ar putea beneficia de 23 de zile de concediu de odihnă pe an, față de minimum 20 de zile, cât prevede în prezent legislația muncii.
Măsura vizează părinții care își cresc singuri copiii și urmărește acordarea unui număr suplimentar de zile libere pentru această categorie de salariați, o realitate resimțită direct de mamele care își cresc singure copiii și muncesc zilnic pentru a-și susține familia.
Aproximativ 160.000 de familii monoparentale în România
Datele Institutului Național de Statistică arată că, în 2025, în România existau aproximativ 160.000 de familii formate dintr-un singur părinte și unul sau mai mulți copii. În aproximativ 85% dintre aceste familii, părintele care își crește singur copiii este mama.

