La o săptămână de la incidentul în care o femeie în vârstă care vindea legume și fructe pe trotuar a fost umilită de un polițist local din București, au fost luate și primele măsuri. Agentul a fost mutat temporar într-o structură fără contact cu publicul și este cercetat disciplinar, a anunțat Primăria Sectorului 1.
Intervenții în echipe mixte, până la achiziția de body-cam-uri
Primăria Sectorului 1 a anunțat, într-un comunicat de presă, că polițiștii locali care merg în teren vor fi echipați de acum cu camere corporale de filmat. Până la finalizarea achiziției acestor echipamente, intervențiile în teren vor fi făcute în echipe mixte, formate din polițiști locali și polițiști de la Poliția Generală echipați cu body-cam.
În paralel, cazul a fost sesizat organelor de urmărire penală, pentru a stabili dacă femeia era implicată într-o activitate organizată de comerț ilegal sau dacă, dimpotrivă, era o persoană exploatată.
Primarul Sectorului 1 cere tratament cu empatie
Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță, a transmis că este nevoie ca fiecare persoană aflată într-o situație dificilă să fie tratată cu empatie și că așteaptă atât măsurile Comisiei de Disciplină a Direcției Generale de Poliție Locală Sector 1, cât și rezultatele anchetei penale privind eventualul trafic de persoane sau existența unei structuri organizate de comerț ilegal.




