52 de persoane au fost evacuate în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce într-un bloc de locuințe din orașul Balș, județul Olt, a izbucnit un incendiu. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, două dintre persoanele evacuate au fost asistate medical la fața locului, însă au refuzat transportul la spital.
Acoperișul și 21 de apartamente, afectate
Pompierii au stabilit ulterior că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric, produs cel mai probabil la un conductor defect sau neizolat corespunzător. Focul a distrus bunurile din cinci uscătorii, folosite ca spații de depozitare, și aproximativ 100 de metri pătrați din acoperișul blocului. De asemenea, 21 de apartamente au fost afectate de fum.
„Incendiul este lichidat, se lucrează pentru îndepărtarea efectelor negative. Dintre cele 52 de persoane evacuate, două au fost asistate la fața locului și au refuzat transportul la spital”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.
Intervenție cu peste zece autospeciale
La stingerea incendiului au participat mai multe echipaje, cu șase autospeciale de stingere și șapte autospeciale SMURD. Pompierii au acționat și cu două autospeciale pentru intervenție la înălțime, precum și cu alte autospeciale pentru primă intervenție.

