Intervenție în forță în Sectorul 2
Un incident grav a avut loc marți dimineață în Sectorul 2 al Capitalei, după ce un tânăr de 22 de ani și-ar fi agresat tatăl cu două obiecte tăietoare-înțepătoare. În timpul intervenției polițiștilor, bărbatul a devenit agresiv și a amenințat echipajul sosit la fața locului, ceea ce a dus la folosirea armamentului din dotare pentru oprirea lui.
Potrivit informațiilor transmise de Poliția Capitalei, apelul la 112 a fost făcut chiar de tatăl agresorului, după ce a fost atacat în locuință. La sosirea polițiștilor, tânărul manifesta un comportament agitat și necooperant, iar somațiile repetate nu l-au determinat să renunțe la obiectele pe care le avea asupra sa.
Polițiștii au folosit spray iritant-lacrimogen
În încercarea de a reduce pericolul, agenții au folosit inițial spray iritant-lacrimogen. Măsura nu a avut efect, iar tânărul s-a îndreptat amenințător către polițiști, încercând să îi lovească. În acel moment, potrivit procedurilor legale, polițiștii au scos armamentul și au tras focuri de armă pentru a-l soma și a-l opri din înaintare.
Reprezentanții Poliției Capitalei au precizat că intervenția rapidă a echipajului a fost decisivă pentru înlăturarea stării de pericol. Tânărul a încercat apoi să fugă de la fața locului, însă a fost urmărit, prins și imobilizat de polițiști.
Tatăl agresat a primit îngrijiri medicale
Persoana vătămată a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportată la spital pentru investigații și tratament suplimentar. Din datele comunicate public, atacul i-ar fi provocat leziuni la nivelul gâtului și capului.
